Sari direct la conținut

​Razie de proportii la tiganii romani din Duisburg

HotNews.ro

Marti dimineata, oamenii legii au facut descinderi in tot bazinul Ruhr din nord-vestul Germaniei. 50 de politisti si 40 de angajati ai Oficiului de Ordine Publica au pieptanat si „Casa Tiganilor“ din Duisburg-Bergheim. In blocul locuit de romani si bulgari de etnie roma au fost cautati spargatori care, de la inceputul anului, au bagat groaza in locuitorii din zona. Pe trotuarul din fata casei gunoaiele zac mai tot timpul morman, galagia ii scoate in minti pe vecini. Zvastici au inceput sa apara pe usi, iar locatarii au scris o petitie Angelei Merkel, sa-i mute de acolo „pe romani”.

„Sute de fraude, in tot landul Nordrhein-Westfalen, sunt puse pe seama unor chiriasi din bloc“ scrie DerWesten.de. Intre lunile ianuarie-septembrie 2012, au fost inregistrate la politie 379 de fapte penale atribuite unor suspecti care locuiesc in asa-zisa Casa a Tiganilor (Roma-Haus), de pe strada In den Peschen 3-5, in cartierul Bergheim din Duisburg. „Intre timp, numarul faptelor penale ar putea trece de 400”, a precizat purtatorul de cuvant al politiei, Ramon von der Maat.

In cadrul raziei au fost identificate 256 de persoane, intre care 25 de adolescenti si 110 copii. Patru persoane fara acte au fost duse la sediul politiei. „E de folos macar sa stim cine locuieste acolo, in clipa de fata” a declarat Ramon von der Maat. Bunuri de furat n-au fost gasite, insa politia a luat la control 35 de masini cu numere straine. „Multi bulgari si romani circula in Germania cu numere de inmatriculare britanice si o serie dintre ei, fara asigurare auto”, a mai precizat purtatorul de cuvant al politiei.

Blocul cu tigani a inceput sa le stea vecinilor ca un ghimpe in ochi din cauza eternei galagii si a gramezilor de gunoaie aruncate pe trotuar. La mijlocul lunii octombrie, pe una din usi a aparut o zvastica, insa autorul ei n-a fost inca gasit. La nivelul administratiei locale se stie ca e nevoie de interventie hotarata, altfel exista riscul unor actiuni ale extremistilor de dreapta, cum au mai fost in Germania.

Momentan insa, lucrurile au ramas la nivelul unui protest civic: 330 de locatari din zona au semnat scrisoarea in care se cere „mutarea romanilor” si au trimis-o primarului orasului, premierului de land si cancelarului Angela Merkel (sursa).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro