Sari direct la conținut

Răzvan Exarhu, reacție nervoasă după ce a fost surprins că a parcat neregulamentar. „Puteți să vă băgați telefonul ăla în…”

HotNews.ro
Răzvan Exarhu, reacție nervoasă după ce a fost surprins că a parcat neregulamentar. „Puteți să vă băgați telefonul ăla în…”
Răzvan Exarhu (FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Răzvan Exarhu, realizatorul showului de radio „Morning Glory” de pe Rock FM, a fost surprins, vineri, parcând neregulamentar, lângă o trecere de pietoni. El a arătat un semn obscen cu mâna bărbatului care îl filma și care a urcat, ulterior, imaginile pe internet. 

În timp ce arunca o cutie de carton la gunoi, un cetățean i-a atras atenția lui Exarhu că a parcat necorespunzător, fiind chiar în apropierea unei parcări. „Puteți să vă băgați telefonul ăla în…?! Cu ce drept mă filmați?”, a reacționat omul de radio.

Ulterior, s-a urcat în mașină, însă a revenit, supărat că i-a fost filmat numărul de la mașină. „Prietene, dacă îmi filmezi numărul, ce se întâmplă?! Hai să ștergem acea frumoasă înregistrare”, a spus el.

Când cetățeanul a refuzat, Exarhu a plecat, coborând geamul din dreapta și a făcut un gest obscen cu mâna.

Realizatorul radio și-a cerut scuze pe pagina sa de Facebook pentru eveniment. El a explicat că a fost enervat de faptul că a fost filmat și că persoana respectivă i-a surprins numărul de la mașină. Realiaztorul de radio a spus că era grăbit, motiv pentru care a oprit rapid să arunce niște cutii pe care le avea în mașină.

„Îmi pare rău că mi-am pierdut cumpătul, am înțeles lecția și vă asigur că nu parchez pe trotuare, că nu e genul meu. Mai îngrijorător mi se pare că judecata trece înaintea faptelor, așa că pot doar să fiu și mai atent de acum înainte. Dar cred că ne putem aborda și fără agresivitate. Posibil să avem reacții mai bune cu toții. Îmi cer scuze public pentru că am reacționat nervos verbal și promit că voi parca și de acum înainte regulamentar. Ca de obicei”, a scris Exarhu pe Facebook. 

INTERVIURILE HotNews.ro