Razvan Popovici, directorul SoNoRo: "Muzica a inceput sa fie perceputa ca un zgomot"

E un fenomen straniu. Concerte de muzica de camera cu succes la tineri si un festival care functioneaza fara probleme intr-un an de criza. SoNoRo este copilul-minune al festivalurilor din Romania si, pentru multi, beneficiaza de un succes inexplicabil. Dar totul se dezleaga cand figura violistului Razvan Popovici, omul-idee din spatele SoNoRo, se lumineaza. E atat de pasionat de ceea ce face incat poate dezlega birocratia romaneasca, poate deschide portofelele sponsorilor si usile palatelor. Totul cu un singur scop: muzica. O muzica pe care nu o crede atotputernica, dar o stie capabila sa ne ofere ceva de care avem cu totii mare nevoie: linistea.

Vlad Mixich:SoNoRo nu e doar un festival de muzica, e mai curand o nebunie plina de sunete, gusturi, imagini, culori. De ce nu doar muzica?

Razvan Popovici: De ce nu? Nu exageram si nici nu o facem intr-un fel ieftin. De exemplu, la fiecare dintre festivalurile trecute aveam cate doua-trei viori Stradivarius sau Guarneri pe scena. Si anul acesta avem muzicieni care canta pe astfel de viori. De nenumarate ori mi s-a spus: neaparat trebuie angajata o firma de paza, cu bodyguarzi, si luati cu limuzina de la aeroport. Am refuzat. O doza de “understatement” e importanta. Ce facem acum: ne laudam cu instrumentele? Normal ca atunci lumea se va imbulzi la coada la bilete. Si? Ce-am facut? Vom avea mai mult public. Dar cred ca daca oamenii vin pentru altceva, nu pentru instrumentele faimoase, calitatea castiga fiind plasata in mijlocul bucatelor.

„Si-a scos vioara si le-a cantat Mozart. Si-au acoperit urechile si au facut dansuri de exorcizare.”

V.M.:De ce crezi ca se asculta atat de multa muzica proasta in Romania?

Razvan Popovici: Se asculta muzica proasta peste tot. Si la noi e obsesia asta cu muzica semi-populara. Eu am descoperit Taraf TV anul trecut. M-am crucit cand am vazut. Nu mi-a venit sa cred, ii simteam ca de pe alta planeta. Dar daca atat de multa lume o asculta inseamna ca are un loc in peisaj. Mie imi transmite vulgaritate, sigur ca altora le transmite o anumita joie de vivre dar si asta e discutabil. E o muzica atat de simplista. Dar cum omul nu poate trai fara muzica, o asculta si pe asta.

V.M.:Ce nevoie iti satisface tie muzica clasica?

Razvan Popovici: Nevoia de emotie, de liniste. Muzica clasica iti deschide anumite canale, trebuie sa vibrezi

„Un ballo in maschera” este tema din acest an a festivalului SoNoRo. Concertul de deschidere are loc duminica la Palatul Cotroceni si se inchide sambata viitoare la Ateneu. Pana pe 9 noiembrie, expozitia de fotografie MASTI va fi gazduita la Muzeul Taranului.

SoNoRo 2010

altfel. Intre muzica clasica si muzica rock exista asemanari si la astfel de concerte vibrezi, cum nu vibrezi in fiecare zi.

V.M.:Se spune ca cea mai frumoasa muzica e linistea dintre cele doua miscari ale unui concert.

Razvan Popovici: Muzicienii cei mai buni sunt cei care jongleaza cu pauzele, cu ce este intre note.

V.M.:Si atunci, celalalt fel de muzica, ce nevoie satisface?

Razvan Popovici: Problema e ca aici e si o chestiune de educatie.

V.M.:Dar nu putem face abstractie de contextul educational? Nu crezi ca un concert de Bach ar avea succes cantat intr-un sat dosnic?

Razvan Popovici: Nu cred. S-ar putea sa nu aiba. Muzica are in primul rand nevoie de liniste. Apoi are nevoie de un spatiu in care sa se dezvolte. Si problema e ca, din ce in ce mai mult, muzica e perceputa ca un zgomot.

V.M.:Dar o manea ar avea succes?

Razvan Popovici: Da, pentru ca atinge dorinta omului de a se misca, vorbeste corpului, il pune intr-un anume ritm. O muzica mai subtila lucreaza insa cu emotiile tale. Am un prieten, un violonist foarte bun, absolvent de Juilliard si care are un Stradivarius, care a plecat un an sa faca voluntariat in Africa. Si-a luat o vioara obisnuita cu el. In fiecare seara mergea intr-un anumit trib si statea cu ei, cantau la tobe, dansau. Dupa o jumatate de an si-a scos si el vioara si le-a cantat ceva de Mozart. Au fost ingroziti. Si-au acoperit urechile si au inceput sa faca dansuri de exorcizare. Au gasit acea muzica ca fiind dureroasa. Eu tot cred ca muzica e universala, dar uite ca, in diferite contexte…

V.M.: Crezi ca sa poti dormi linistit…

Razvan Popovici: Da… Poate.

J. Brahms, Cvartetul pentru pian nr.3 – Ansamblul Raro (Ketler,Popovici,Hedenborg,Sitkovetsky)

Descarca fisierul audio in format MP3

„Eu nu merg doar sa ofer pachete de sponsorizare. Eu merg ca sa ne imprietenim.”

V.M.:Care e bugetul de care aveti nevoie pentru ca festivalul Sonoro sa functioneze?

Razvan Popovici: Ne-am descurcat anul asta cu 200.000 euro, aici incluzand si bursele pe care le oferim tinerilor instrumentisti in cadrul Sonoro-Interferente dar si turneul nostru la Carnegie Hall in New York. Banii sunt bine administrati dar evident ca primim foarte multe lucruri prin parteneriate sau gratuit, ceea ce este genial. Altfel, ca sa faci un festival la nivelul asta, am avea nevoie de dublul sumei. Nu ma plang, deocamdata e chiar foarte bine.

V.M.:Pare science-fiction: un festival de muzica de camera care merge foarte bine in an de criza.

Razvan Popovici: Se intampla si pentru ca suntem implicati total in asta. Cand avem de facut ceva, si eu si echipa, nu plecam la 5 dupa-amiaza. Avem si o echipa de voluntari la festival dar practic, angajata, e o singura persoana. Restul lucram…benevol.

V.M.:Si din ce traiti?

Razvan Popovici: Eu cant iar ceilalti, fiecare are alta meserie.

V.M.: La inceput, cum ti-ai convins partenerii sa iti sponsorizeze Festivalul?

Razvan Popovici: Aveam ceva experienta pentru ca organizam deja un alt festival pe langa Salzburg, in

Razvan Popovici s-a nascut la Bucuresti intr-o familie de muzicieni si a inceput studiul violei cu tatal sau, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris si Freiburg. A cantat ca solist in sala Filarmonicii din Koln sau la Theatre des Champs Elysee din Paris. A mai concertat la Wigmore Hall si South Bank/Londra, Konzerthaus/Viena, Ateneul Roman, Musashino Hall/Tokio sau Prinzregententheater/Munchen. In perioada 2000-2001 a fost instrumentist in Orchestra Filarmonicii din Berlin. A inregistrat la Radiodifuziunea Bavareză, TVR sau NHK din Japonia. A fost prim-violist al Filarmonicii din Essen si al orchestrelor de camera din Kobe, Munchen, Koln si Salzburg.

carte de vizita

Bavaria. Pregatisem o brosura foarte frumoasa dinainte, totul era deja organizat. Muzicienii isi dadusera deja acordul, salile erau stabilite. Totul era gata dar n-aveam niciun ban. Asa se porneste: e nevoie de un pic de risc, de spirit de aventura. Dar cum am crezut de la inceput, inconstient, ca va iesi, a iesit. Asta a fost: puterea mintii. Dar am avut si noroc sa dau de oameni care au inteles despre ce e vorba si care au avut intuitia sa investeasca intr-un proiect aflat la inceput. Jos palaria in fata lor. N-au fost multi, dar au fost. Acum, dupa 5 ani si dupa ce festivalul a capatat reputatie, e mai usor.

V.M.:Cum ai reusit sa-i convingi la inceput pe sponsori? Desi aveai o carte de vizita serioasa, formata in Germania, nu erai cunoscut in Romania.

Razvan Popovici: Faptul ca veneam din strainatate si ca aveam multi ani de experienta era, si inca este in mod straniu, foarte bine primit in Romania. In plus, am reusit sa-i motivez. Crezand in ideea asta am prezentat-o in asa fel incat… Am reusit sa transmit frumusetea acestei idei.

V.M.:Pasiunea ta pentru muzica…?

Razvan Popovici: Numai pasiunea nu era indeajuns, pentru ca multa lume are o pasiune pentru muzica. Insa aveam convingerea ca merita si ca e nevoie de asa ceva. Muzica clasica e unul dintre putinele locuri care creeaza o oaza de liniste pentru oameni si stimuleaza introspectia. Caci altfel: zgomot in lift, zgomot la benzinarie, mergem la concerte zgomotoase. Totul e galagie. Momentele de introspectie pot fi create numai intr-o sala de concert si altfel te readuc putin catre tine. Noi suntem dusmanii zgomotului. De ce trebuie ca in orice loc sa se auda o muzica de fundal? Eu nu inteleg asta, e exagerat.

V.M.: Dar exista si alte astfel de oaze de liniste in Romania. Ce are in plus Sonoro?

Razvan Popovici: Cu cat exista mai multe initiative de felul acesta, cu atat societatea cu pricina e mai sanatoasa si are o viata culturala mai serioasa. O greseala fatala in Romania e ca, daca exista o initiativa intr-un domeniu, atunci trebuie sa ramana aia si numai aia. In Germania sunt sute de festivaluri de muzica de camera. Sute! Aici, in Romania, noi am convins prin tenta personala a festivalului. Intre muzicienii care vin la festival exista o comuniune de idei, o filozofie asemanatoare, semanam cu o mare familie. Se leaga si multe prietenii intre muzicieni si cred ca asta se vede pe scena. Dar si intre mine si partenerii festivalului se leaga o prietenie. Eu nu merg doar sa le ofer pachete de sponsorizare. Eu merg ca sa ne imprietenim. E o implicare personala, nu doar te invit sa vii si gata. Sonoro nu e doar un festival de muzica, mai curand e ca un copil.

V.M.: Vorbeai despre o filozofie a Sonoro.

Razvan Popovici: Pasiunea. Pasiunea e cuvantul cheie. Muzicienii care canta in festival sunt implicati personal si sunt dedicati. Tocmai de aceea nu am chemat staruri media care sa cante impreuna si, oricum ar canta, vor avea succes pentru ca sunt staruri. Aici canta oameni foarte cunoscuti, fiecare star in felul lui, dar fara sa fie vedete media.

V.M.: Si cu toate acestea lumea vine.

Razvan Popovici: Pai daca sunt concerte captivante, de ce sa nu vina? Daca sunt seri de neuitat si omul stie ca daca vine la concertele Sonoro va avea parte de o seara deosebita, de ce sa nu vina? E foarte frumos dupa festival sa primesti atatea mesaje de multumire, sa vezi atatea fete fericite dupa concerte.

V.M.:Am remarcat ca publicul vostru nu e doar cel traditional al salilor de concerte.

Razvan Popovici: Vin multi tineri stimulati de intreaga prezenta grafica a festivalului, ceea ce atrage. Sonoro e ceva foarte traditional, foarte ancorat in trecut, dar de fapt foarte actual. Vin si multi oameni de 30-40 de ani, din categoria “young successful professional”, care se identifica cu noi, cei care suntem pe scena. Avem aceeasi varsta si avem si noi succesele noastre in domeniul nostru. Cred ca si asta a fost un punct de atractie foarte puternic. Suntem de aceeasi generatie si cauta repere din lumea lor.

V.M.:Remarc ca norocul are un rol important in bunul mers al festivalului.

Razvan Popovici: S-a intamplat ca odata, cu doua saptamani inainte de inceperea primului festival, sa se retraga doi sponsori. Dar am avut sansa…Dumnezeu… nu stiu… providenta. In cele doua saptamani ramase am reusit sa obtin o parte din finantare de la Ministerul Culturii. I-am scris atunci o scrisoare ministrului si a functionat. Iar grosul sumei a fost acoperit de doamna Tatoiu, de la Oriflame, care aparuse cu o seara inainte de catastrofa la televizor. O prietena a vazut-o la televizor si mi-a spus ca daca cineva ma poate scoate din situatia asta, atunci doamna Tatoiu este. I-am trimis un e-mail si mi-a raspuns. O ora mai tarziu eram la dansa in birou si, dupa alte doua ore, aveam toti banii care lipseau. Nu am facut nimic altceva decat sa stam de vorba. Fara dansa nu era festivalul.

Alaturi de Diana Ketler, Alex Sitkovetsky si Naoki Hedenborg, Razvan Popovici face parte din cvartetul Raro. Acesta a cantat in 2010 la Carnegie Hall in New York sau la Konzerthaus in Viena. In 2010, New York Concert Review scria ca „Raro este in fata publicului unul dintre cele mai bune si versatile ansambluri tinere”.

Ansamblul Raro

V.M.:Dar fara tine poate sa functioneze festivalul?

Razvan Popovici: Nu, n-are cum sa mearga. Din punct de vedere artistic sunt foarte multi oameni care vin pentru ca ne cunoastem si pentru ca au auzit de la mine despre festival si, in afara de asta, conceptul fiecarei editii e croit de mine personal. Sunt si foarte multi prieteni si foarte multe contacte personale pe care i-am canalizat inspre construirea Sonoro.

V.M.:Si crezi ca e bine asta? Nu visezi la ziua in care Sonoro va avea o astfel de putere incat sa functioneze de unul singur?

Razvan Popovici: Niciodata nu cred ca trebuie sa ajunga asa ceva. Nu m-ar interesa un festival urias care sa poate fi condus de oricine. Ar fi prea impersonal. Cand o idee personala este crescuta cu grija, cu dragoste de detaliu, atunci cred ca se ajunge la cel mai bun rezultat. Daca e ceva crescut asa mare, in care fiecare persoana poate fi inlocuita, atunci apare si o anumita raceala si distanta. Nu e cazul. Nu as vrea.

V.M.:Atunci cand se termina Sonoro, dupa atata efort si stres, nu te intrebi: dar pentru ce a meritat toata nebunia asta?

Razvan Popovici: Pentru fetele multumite si bucuroase de dupa fiecare concert. Asta e cea mai mare satisfactie.

„Fiecare cu scena lui”

V.M.:Razvan, tu stai cam 4-5 luni pe an in Romania. Nu esti deranjat de mizerie, de taximetristii care vor sa te fraiereasca, de vanzatorii nepoliticosi, de cladirile paraginite?

Razvan Popovici: Eu iubesc arhitectura si e socant ca nu se intampla nimic cu acele case. Acum s-a mai schimbat ceva in Centrul Vechi, dar totusi. Douazeci de ani sa refaci un centru vechi. Da-o-ncolo de treaba.

V.M.:Si nu te descurajeaza lucrurile astea?

Razvan Popovici: Pai de ce? Ce pot eu sa schimb, e la nivel cultural. Nu pot sa influentez eu arhitectura Bucurestiului.

V.M.:Dar ce te-ar descuraja?

Razvan Popovici: Nimic.

V.M.:Dar lucrurile care au legatura directa cu domeniul tau?

Razvan Popovici: Da. E ca si cum esti pe scena. Pe scena trebuie sa fii destul de puternic, ca altfel te mananca publicul. Te afecteaza doar ce se intampla pe scena. Acolo lucrurile trebuie sa iasa bine, altfel nimic nu are sens. Fiecare e cu scena lui si fiecare trebuie sa fie interesat de rezultatul sau.​