Skip to content

Reacția lui Tudorel Toader după ce fiul lui a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală

Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, este avocatul fiului său, Alexandru Toader, în dosarul în care a fost arestat preventiv sâmbătă, fiind acuzat de viol și agresiune sexuală, în urma plângerilor unor studente.

„Justiția se caută și face în sala de judecată, nu la televiziune”, a declarat Tudorel Toader sâmbătă dimineață la ieșirea din Curtea de Apel Iași.

La întrebările insistente ale jurnaliștilor, între care de ce a scris pe Facebook că este „un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru”, fostul ministru a răspuns:

„Voi avea momentul când voi explica pe larg și voi argumenta, dar nu acum și nu aici”.

Curtea de Apel Iași a decis sâmbătă arestarea preventivă a lui Alexandru Toader, avocat și lector la Universitatea „Al.I.Cuza”. Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader fusese reținut vineri de procurori, fiind acuzat de viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, în urma plângerilor unor studente.