Reacția lui Zelenski la armistițiul anunțat de ruși: Dronele Shahed de pe cer dezvăluie adevărata atitudine a lui Putin față de Paște și viața umană
Volodimir Zelenski a reacționat după ce Vladimir Putin a afirmat că a ordonat un armistițiu de Paște, liderul ucrainean acuzând că este „încă o încercare a lui Putin de a se juca cu viețile oamenilor”.
Vladimir Putin a anunțat sâmbătă după-amiază un armistițiu unilateral, respectiv că forțele ruse vor înceta toate operațiunile militare de la data 19 aprilie, ora locală 18:00 (aceeași oră în România și Ucraina).
„În acest moment, alertele de raid aerian se răspândesc în întreaga Ucraină. La ora 17:15, drone rusești de atac au fost detectate pe cerul nostru”, a scris Zelenski pe contul său de pe rețeaua X.
„Apărarea aeriană și aviația ucraineană au început deja să lucreze pentru a ne proteja. Dronele eșuate pe cerul nostru dezvăluie adevărata atitudine a lui Putin față de Paște și față de viața umană”, a adăugat președintele ucrainean.
Reacția lui Zelenski la anunțul lui Putin a venit abia în a doua parte a postării sale de pe rețeaua X.
În prima pare a mesajului, el a spus că abia a primit un raport de la comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi.
„Astăzi, forțele noastre și-au continuat activitatea pe teritoriul regiunii Kursk și își mențin pozițiile”, a spus Zelenski după ce, anterior, tot sâmbătă, Rusia a afirmat sâmbătă că a recucerit penultima localitate aflată încă sub controlul armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk.
„În regiunea (rusă) Belgorod, războinicii noștri au avansat și au extins zona noastră de control”, a adăugat liderul ucrainean.
