Sari direct la conținut

Reacția premierului Bolojan la ancheta Recorder. „Dacă sistemul nu a reușit să-și creeze anticorpii, lumea politică are obligația să intervină”

HotNews.ro
Prim-ministrul Ilie Bolojan susține o conferință de presă despre noile măsuri fiscale, la Palatul Victoria din București, 2 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin
Prim-ministrul Ilie Bolojan susține o conferință de presă despre noile măsuri fiscale, la Palatul Victoria din București, 2 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a declarat, în podacastul Friendly Fire, al jurnaliștilor Moise Guran și Vlad Petreanu, că nu a apucat să vadă încă ancheta Recorder „Justiție Capturată”, însă va face o analiză cu echipa de consilieri privind situația din justiție. Șeful Guvernului a spus că, în situația în care problemele sistemului judiciar, se vor dovedi reale, va trebui să intervină „lumea politică”, în condițiile în care sistemul nu a reușit să-și creeze anticorpii necesari.

„Nu am apucat să-l văd. Am primit informații legate de acest documentar, am văzut emoția puternică creată și în seara asta am să mă uit. Pur și simplu nu am avut timp să mă uit astăzi”, a spus Ilie Bolojan, când a fost invitat să comenteze documentarul Recorder.

Bolojan a spus că, pe lângă politicieni, și sistemul judiciar are o încredere foarte scăzută în rândul populației.

„Este un sentiment de inechitate, de percepere a faptului că noi nu oferim serviciile pe care le aștepată cetățenii. Și justiția oferă un serviciu public”, a spus premierul menționând și sentimentul de nedreptate atunci când anumite dosare sunt închise în urma prescrierii.

„Trebuie venit cu corecții legislative”

„Mecanismele de intervenție nu sunt foarte multe. Voi studia ce apare acolo, voi face o analiză cu echipa de consilieri, voi încerca un dialog cu asociațiile de magistrați pentru că, dacă au fost foarte vocali în ce privește drepturile salariale și de pensionare, cred că ar trebui să fie la fel de determinați să atace și această problemă”, crede Bolojan.

El a dat exemple că au existat situații în care instituții din statul român nu au reușit să-și creeze anticorpii meniți să rezolve problemele din sistemul pe care-l gestionează, el dând exemplul notarilor sau al Colegiului Medicilor.

„Dacă sistemul nu a reușit să-și creeze anticorpii (…) atunci lumea politică, cu toate păcatele ei, are obligația să intervină și să corecteze lucrurile”, a spus Bolojan care a apreciat că politicienii au și o responsabilitate față de cetățenii de la care au primit votul.

„Trebuie văzut, dacă într-un sistem nu pot fi reglate lucrurile din interior, atunci trebuie venit cu corecții legislative”, a adăugat primul-ministru.

După ce i s-a cerut să evalueze prestația fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, actualul ministru de Interne, al cărui nume apare frecvent în ancheta Recorder, Ilie Bolojan a spus că a existat o temere din partea politicienilor, mai ales după OUG 13, să mai intervină cu reglementări legislative în sistemul judiciar, iar centrul de greutate al sistemului s-a mutat către Consiliul Superior al Magistraturii.

„Domnul Predoiu, fiind ministrul Justiției o perioadă de timp, în mod evident are o răspundere pentru ce s-a întâmplat în sistem, după cum și eu încă am o răspundere pentru cum arată Oradea, unde am fost primar 12 ani (…) Pentru a avea un sistem care funcționeză, este nevoie de două elemente de bază: trebuie să ai reglementări bune și cei care le pun în practică să fie bine intenționați”, a mai spus Bolojan.

Ancheta Recorder despre prelungirea dosarelor de mare corupție

Recorder a difuzat marți seară o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”. În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

  • Claudiu Sandu, reprezentant al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”, pentru ceea ce el a metaforizat ca fiind „o virgulă”. „Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”. Masacrarea ideii de justiție, a spus Sandu, îi demobilizează pe magistrați și îi dezarmează pe cetățeni.
  • Laurențiu Beșu, judecător, a spus că magistrații care pronunță sentințe „care să convină conducerilor instanțelor” fac un mare rău „miilor de magistrați onești, care alcătuiesc majoritatea”.
  • Judecătoarea Andrea Chiș, care a fost și ea în CSM, a povestit cum a formulat cereri pentru a înțelege de ce chiar CSM a cerut schimbarea completelor „de penaliști”, adică judecători „care aveau cazuri de judecat”. Respectivele cazuri s-au reluat în noua componență a instanțelor, unele prescriindu-se din cauza întârzierii corelată chiar cu deciziile CSM!

Investigația Recorder a evidențiat dosare concrete în care inculpați conectați politic sau foarte puternici pe planul afacerilor, precum Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu, au beneficiat de procese întinse până la prescriere. Prelungirea proceselor s-a realizat prin schimbarea completurilor de judecată de către conducerea instanțelor, inclusiv schimbarea în momentul în care urma să se pronunțe sentința.

INTERVIURILE HotNews.ro