Reacția UE după amenințările lui Trump: „Propunerea noastră nu este îndreptată contra nimănui”
Proiectul de asociere dintre Uniunea Europeană și Canada nu este în niciun caz o alianță antiamericană, a încercat să liniștească apele Bruxellesul joi, după amenințările cu represalii din partea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit AFP.
Pe fondul unei relații tensionate cu Statele Unite, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri ca Canada să devină prima țară „membră asociată” a UE, în prezența prim-ministrului Mark Carney.
„Propunerea de consolidare a parteneriatului nostru cu Canada nu este îndreptată împotriva nimănui”, a subliniat Olof Gill, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe probleme de comerț.
Donald Trump a amenințat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu UE ca reacție la această propunere.
„Mi se pare ridicol”, a declarat președintele american jurnaliștilor când a fost întrebat pe această temă.
„Dacă vor face asta, dacă voi considera că este un act ostil, voi impune taxe vamale foarte mari sau voi înceta orice schimb comercial cu Europa”, a afirmat el.
Ursula von der Leyen a propus, de asemenea, ca această țară nord-americană să adere la viitorul „Consiliu European de Securitate”, pe care îl dorește foarte mult.
Franța susține alianța cu Canada
În cadrul celor 27 de state membre, Franța a salutat proiectul de aprofundare a relației dintre Uniunea Europeană și Canada.
„Misiunea noastră este să creăm legături din ce în ce mai strânse cu Canada”, a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Noël Barrot, la canalul de știri LCI.
Jean-Noël Barrot a adăugat însă că acest proiect va trebui „dezbătut, examinat în detaliu, analizat” înainte ca Franța să adopte o poziție definitivă.
Canada, aflată în plin război comercial cu Statele Unite ale lui Donald Trump, caută noi parteneri. La rândul său, Europa, ale cărei relații cu Washingtonul sunt la fel de tensionate, caută sprijin pentru strategia sa de reechilibrare între cele două superputeri, China și Statele Unite.
Statutul de membru asociat menționat în cazul Canadei nu este definit juridic în tratatele UE. Totuși, Germania a propus recent ca Ucraina să beneficieze de acesta.
Berlinul a sugerat atunci ca această țară să poată participa la anumite reuniuni ministeriale sau la summiturile UE, fără a avea însă drept de vot.