Sari direct la conținut

Reacții din PNL la sondajul care-l plasează pe Ciucă pe locul 6. „E un gest ridicol să vii cu așa ceva”/ „Credeam că m-au dus pe locul 14”

HotNews.ro
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, Foto: AGERPRES
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, Foto: AGERPRES

Președintele PNL și purtătorul de cuvânt al partidului au contestat rezultatele prezentate în sondajul Verifield, realizat la comanda USR, potrivit căruia Nicolae Ciucă s-ar plasa doar pe locul 6 la alegerile prezidențiale, cu 6,2%. Nicolae Ciucă și Ionuț Stroe susțin că este o manipulare a USR.

„Doar pe locul şase? Eu credeam că m-au dus pe locul 14, că sunt 14 candidaţi. Este şi de data aceasta, cum am spus de fiecare dată, o modalitate, o formă de manipulare a opiniei publice şi vă rog să aveţi încredere că şi noi avem sondajele noastre, pe care le-am dat publicităţii, dar eu cred foarte mult în sondajul real pe care românii îl vor da pe data de 24 noiembrie, pe 1 decembrie şi pe 8 decembrie. Acelea sunt sondaje adevărate”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

„Un sondaj pentru imaginea USR”

La rândul său, purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe a scris, într-o postare pe Facebook, că este inexplicabil cum scorul USR pentru parlamentare este triplu față de cel de la europarlamentare, după numai 4 luni.

„Un sondaj comandat de USR recent este exact ce-i spune numele: doar un sondaj pentru imaginea USR, prezentat în lipsă de alte argumente. Este un sondaj pentru coafarea unui partid mic, de 8% la alegerile locale și europarlamentare, cu doar vreo 30 de primari câștigați și care a rămas tot pe acolo. Cred că nici liderii USR nu visează că acest partid și-ar fi triplat aproape scorul, în 4 luni de zile. E totuși un gest ridicol să vii cu așa ceva”, a comentat Stroe.

Acesta susține că USR lansează un sondaj în lipsa unui program electoral concret. „E totuși ciudat să pretinzi că ai crescut în sondaje, fără să faci nimic. E ciudat să te lauzi cu așa ceva, atunci când candidatul tău la prezidențiale, Elena Lasconi, este încă în clasa întâi la politică externă și nu știe nici măcar ce trupe NATO se află în România”, a conchis Stroe.

Scor slab al PNL în sondajul Verifield

Potrivit sondajului Verifield, publicat luni seara, clasamentul pentru alegerile prezidenţiale este: Marcel Ciolacu – 23,4%, George Simion – 19,8%, Mircea Geoană – 17,2%, Elena Lasconi – 17,1, Cristian Diaconescu – 7,6%, Nicolae Ciucă – 6,2%, Kelemen Hunor – 3,8%.

PSD conduce în topul intenţiilor de vot pentru alegerile parlamentare, cu un scor de 28,2%,urmat de AUR – 22,7%, USR – 19,5%, PNL – 12,6%, SOS România – 5,3%, UDMR – 4,2%.

Sondajul a fost realizat la comanda USR, în perioada 7 – 9 octombrie 2024, ulterior deciziei CCR în urma căreia Diana Şoşoacă a fost eliminată din cursa pentru Cotroceni, pe un eşantion de 1.009 de persoane, reprezentativ pe variabilele socio-demografice, prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3.09%, la un grad de încredere de 95%.

Verifield a realizat și în primăvara acestui an mai multe sondaje înainte de alegerile locale din iunie, la comanda lui Nicușor Dan, care arătau că primarul general al Capitalei ar urma să fie reales în funcție cu peste 46% din voturi.

INTERVIURILE HotNews.ro