Rebelii sirieni au plănuit un an complotul care a dus la căderea regimului Assad. Dezvăluiri făcute de șeful grupării HTS
Rebelii sirieni au început să planifice asaltul militar care a prăbușit regimului lui Bashar al-Assad în Siria în urmă cu un an, într-o operaţiune extrem de disciplinată în care a existat o coordonare strânsă între grupurile de opoziţie din întreaga ţară, a dezvăluit comandantul militar şef al principalului grup rebel, relatează The Guardian, citată de News.ro.
În primul său interviu acordat presei străine de la căderea regimului de 54 de ani al familiei al-Assad, Abu Hassan al-Hamwi, şeful aripii militare a grupării radicale islamice Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a vorbit despre modul în care gruparea sa, care avea sediul în nord-vestul ţării, a comunicat cu rebelii din sud pentru a crea o strategie de război unificată, pentru a înconjura Damascul din ambele direcţii.
Abu Hassan al-Hamwi a spus pentru The Guardian că, deşi planificarea operaţiunii de înlăturare a lui Assad, denumită „descurajarea agresiunii”, a început în urmă cu un an, grupul se pregătea de ani de zile.
Începând din 2019, HTS a dezvoltat o doctrină militară pe care a folosit-o pentru a transforma luptătorii proveniţi din grupuri de opoziţie şi jihadiste disparate şi dezorganizate într-o forţă de luptă disciplinată.
Cum a devenit HTS cea mai puternică forță
„După ultima campanie (august 2019), în timpul căreia am pierdut teritorii semnificative, toate facţiunile revoluţionare au realizat pericolul critic – problema fundamentală a fost absenţa unei conduceri unificate şi a controlului asupra bătăliei”, a declarat al-Hamwi, care a supervizat aripa militară timp de cinci ani.
Regimul sirian a lansat o operaţiune împotriva forţelor opoziţiei din nord-vestul Siriei în 2019, reuşind să respingă facţiunile slab închegate din provincia Idlib.
După o bătălie finală în urma căreia Turcia a negociat o încetare a focului în numele forţelor opoziţiei, în primăvara anului 2020, rebelii au fost limitaţi la un mic petec de pământ în nord-vestul Siriei – unde au rămas izolate de forţele regimului până acum.
Dacă spera să învingă regimul, HTS a realizat că trebuie să instaureze ordinea în alianţa mixtă a facţiunilor opoziţiei care au fost împinse în Idlib.
A făcut altor grupuri oferta de a fuziona sub auspiciile sale şi, atunci când acestea au refuzat, le-a pus la punct. A luptat împotriva unor grupări precum Hurras al-Din, afiliată al-Qaida, care a respins abordarea islamistă mai pragmatică a HTS. În curând, HTS a devenit puterea dominantă în nord-vestul Siriei.
Marea pregătire
Odată cu unificarea lentă a comandamentului politic, al-Hamwi s-a apucat de instruirea luptătorilor grupării şi de elaborarea unei doctrine militare cuprinzătoare.
„Am studiat inamicul în detaliu, analizându-i tacticile, atât ziua, cât şi noaptea, şi am folosit aceste informaţii pentru a ne dezvolta propriile forţe”, a explicat Al-Hamwi pentru The Guardian.
Gruparea, care era formată din insurgenţi, a devenit încet o forţă de luptă disciplinată. Au fost create ramuri militare, unităţi şi forţe de securitate.
De asemenea, HTS a început să producă propriile arme, vehicule şi muniţii. Regimul Assad dispunea de o forţă aeriană şi de sprijinul Rusiei şi Iranului, iar grupul ştia că trebuie să fie creativ pentru a profita la maximum de resursele limitate.
Cu ajutorul inginerilor, mecanicilor și chimiștilor, HTS a adăugat în flota sa o unitate de drone.
„Aveam nevoie de drone de recunoaştere, drone de atac şi drone sinucigaşe, cu accent pe raza de acţiune şi rezistenţă”, a declarat al-Hamwi, precizând că producţia de drone a început în 2019.
Cea mai recentă creaţie din flota dronelor HTS este un nou model de dronă sinucigaşă, denumită de însuşi al-Hamwi drona „Shahin”, în arabă şoim, „simbolizând precizia şi puterea lor”. Drona Shahin a fost folosită pentru prima dată împotriva forţelor regimului luna aceasta, cu o eficienţă devastatoare.
Unificarea
Grupul a trimis mesaje rebelilor din sud în urmă cu un an şi a început să îi sfătuiască cum să creeze un centru de comandă unificat. Sudul Siriei se afla sub controlul regimului din 2018 şi, în ciuda luptelor intermitente, grupurile rebele au fost forţate să se ascundă. O mare parte din conducerea militară a opoziţiei din sud se afla în exil în Iordania, unde menţinea legătura cu grupurile lor respective.
Cu ajutorul HTS, a fost înfiinţat un comandament de operaţiuni, care a reunit comandanţii a aproximativ 25 de grupuri rebele din sud, fiecare coordonându-şi mişcările luptătorilor între ei şi cu HTS în nord. Scopul era ca HTS şi aliaţii săi să se apropie din nord, ceilalţi venind dinspre sud şi ambele să se întâlnească în capitală.
Momentul potrivit
La sfârşitul lunii noiembrie, grupul a decis că este momentul potrivit să atace în forță.
Grupul dorea în primul rând să oprească tendinţa puterilor regionale, conduse de ţări precum Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, de a normaliza relaţiile cu regimul Assad după ani de izolare diplomatică.
De asemenea, a dorit să oprească intensificarea atacurilor aeriene asupra nord-vestului Siriei şi a locuitorilor săi. În cele din urmă, HTS a văzut că aliaţii internaţionali ai lui Assad erau preocupaţi cu propriile bătălii, ceea ce crea o deschidere strategică.
Rusia, care a furnizat cea mai mare parte a sprijinului aerian, era blocată în războiului din Ucraina. Iranul şi Hezbollah, ai căror luptători au fost cele mai feroce forţe terestre ale lui Assad, erau afectate de lupta lor cu Israelul.
De neoprit
HTS a intrat în Alep la 29 noiembrie. Luptătorii Hezbollah au încercat să apere oraşul, dar s-au retras curând. Căderea rapidă a oraşului, al doilea ca mărime din Siria, pe care regimul Assad a avut nevoie de patru ani pentru a-l smulge de sub controlul rebelilor în 2016, a uimit însuşi grupul.
După căderea oraşului Alep, avansul rebelilor în nord a fost aparent de neoprit. Patru zile mai târziu, opoziţia a cucerit Hama. Pe 7 decembrie, rebelii au început ofensiva asupra oraşului Homs și au cucerit oraşul în câteva ore.
Rebelii din sud ar fi trebuit să aştepte până la căderea oraşului Homs pentru a-şi începe propria rebeliune în sud, potrivit lui Abu Hamzeh, un lider al Comandamentului de Operaţiuni pentru Eliberarea Damascului, dar, din cauza entuziasmului, au început mai devreme. Rebelii au împins rapid armata siriană din Daraa şi au ajuns la Damasc înaintea HTS.
La 8 decembrie, liderul sirian Bashar al-Assad a fugit din ţară. El se află în Rusia , unde a primit azil.