Lumea sărbătorește căderea regimului Assad, dar ce va aduce în Siria și în regiune noul guvern islamist? „Jihadiști reformați sună a contradicție în termeni”

Felul în care vor evolua lucrurile la Damasc și în regiune, la Teheran spre exemplu, ar putea determina dacă ziua de duminică, a fugii dictatorului sirian, a fost o zi de eliberare și începutul unei reconstrucții a Siriei sau preludiul unei posibile catastrofe, scriu Reuters, New York Times și Financial Times.

Rebelii grupării radicale islamice Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care au pus capăt regimului familiei Assad în Siria, au început luni să își manifeste puterea în capitala țării, anunțând că un nou guvern își va începe imediat activitatea.

În acest timp, luptătorii au ocupat poziții în fața clădirilor publice și au dirijat traficul, într-un spectacol al autorității pe care și-au revendicat-o recent.

Întrebări importante rămân deocamdată fără răspuns, inclusiv cine va conduce noul guvern, ce formă și scopuri va avea acesta și ce efecte va avea asupra regiunii, euforia legată de înlăturarea președintelui Bashar al-Assad fiind amestecată în acest moment cu incertitudinea privind viitorul țării.

Analiștii au observat că rebelii, conduși de liderul islamist Abu Mohammed al-Jolani se confruntă cu sarcina complexă de a-și extinde controlul asupra unei țări cu adânci diviziuni etnice, sectare și religioase.

Luni, reporterii New York Times care au intrat în Siria prin Liban au văzut tancuri militare siriene abandonate, puncte de control neocupate și afișe rupte cu figura lui al-Assad pe autostrada principală către capitala Damasc.

Sirienii care au fugit de un război civil de 13 ani au blocat drumurile din Turcia și Liban pentru a se întoarce acasă, la fel și persoanele care au fost strămutate în interiorul țării.

Însă unii dintre cei care au sprijinit guvernul Assad se tem că s-ar putea confrunta cu represalii. Luni, au apărut primele semne ale anarhiei – geamuri sparte ale mașinilor și magazinelor – de care mulți se tem că s-ar putea extinde și ar putea cuprinde întreaga țară.

„Jihadiști reformați”

Deși nu ar spune-o cu voce tare, SUA și europenii l-ar fi preferat probabil pe diavolul pe care îl cunosc, și anume pe Assad, în locul incertitudinilor unei noi ordini în Siria în care HTS este cea mai puternică forță, scrie Financial Times.

„Jihadiști reformați sună ca o contradicție în termeni pentru mine”, a subliniat un lider european, citat de cotidianul financiar, cu referire la gruparea HTS, odinioară afiliată, sub alt nume, organizației teroriste al-Qaida.

Emiratele Arabe Unite l-au susținut explicit pe Assad săptămâna trecută. Chiar și Israelul – care a contribuit din plin la problemele lui Assad, decimându-i aliații – ar fi preferat vechiul regim.

Yoram Hazony, un profesor israelian apropiat de Benjamin Netanyahu, a observat că oamenii HTS sunt „monștri adiacenți al-Qaida” și a spus că succesul lor reprezintă o „catastrofă”.

De fapt, singurul actor regional puternic care sprijină ferm HTS este guvernul lui Recep Tayyip Erdoğan din Turcia.

Dar, scrie Financial Times, atât din motive umanitare, cât și geopolitice, ar fi greșit ca occidentalii să regrete căderea regimului represiv al lui Assad.

Mai mult de 500.000 de oameni au murit în Siria de la izbucnirea războiului civil în 2011 – și peste 90% dintre aceștia au fost uciși de guvernul sirian și de aliații săi străini.

Miile de prizonieri politici din închisorile lui Assad, unde tortura și crima erau o rutină, ies acum în libertate și poveștile lor vor fi îngrozitoare.

Războiul civil purtat de Assad a determinat milioane de sirieni să fugă din țară, generând o criză a refugiaților care a destabilizat UE și a generat tensiuni grave în Turcia. Siria sub Assad a devenit, de asemenea, un centru al criminalității transnaționale și al traficului de droguri.

O nouă realitate

Schimbarea de regim ar putea avea și efecte geopolitice majore, deși este neclar dacă vor fi bune sau rele.

Ani de zile, harta strategică americană a Orientului Mijlociu a fost dominată de Iran în centrul de putere al unei „semilune șiite”, Siria fiind canalul de transport al armelor iraniene folosite de grupările teroriste pentru a ataca Israelul și sediul prezenței navale și aeriene a Rusiei în regiune.

Cu toate acestea, atunci când guvernul sirian a căzut cu o viteză uimitoare la sfârșitul săptămânii, după mai mult de o jumătate de secol de guvernare, spulberând încă un element esențial al semilunii, oficialii serviciilor de informații americane au fost luați prin surprindere.

Vineri seară, înalții oficiali americani mai considerau că președintele Bashar al-Assad avea șanse de a rezista, chiar dacă asta însemna să recurgă la armele chimice pe care le folosise împotriva propriului popor.

Washingtonul s-a trezit duminică dimineață la o nouă realitate. Este probabil cea mai importantă răsturnare din ultimele 14 luni, de când atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului a declanșat un val de represalii violente care a schimbat dinamica puterii din regiune.

Efecte regionale. Ce va face Iranul?

Acum, scrie New York Times, odată cu înlăturarea lui al-Assad, două întrebări urgente și conexe circulă prin Washington, cu doar șase săptămâni înainte de învestirea președintelui ales Donald Trump.

În primul rând, îi vor evacua rebelii pe iranieni și ruși de pe teritoriul sirian, așa cum au amenințat unii dintre liderii lor? Sau, din pragmatism, vor căuta un fel de înțelegere cu cele două puteri care au contribuit la susținerea regimului în lungul război civil?

În al doilea rând, vor ajunge iranienii – slăbiți de pierderea Hamas și Hezbollah, iar acum și a lui al-Assad – la concluzia că cea mai bună cale pentru ei este să deschidă o nouă negociere cu Trump, la doar câteva luni după ce au trimis asasini plătiți pentru a-l ucide?

Sau, alternativ, vor face eforturi pentru a obține o bombă nucleară, arma pe care unii iranieni o consideră ultima lor linie de apărare într-o nouă eră a vulnerabilității?

S-ar putea să treacă luni de zile până când răspunsul la oricare dintre aceste întrebări va deveni clar. Însă evoluția viitoare a lucrurilor ar putea determina dacă ziua de duminică a reprezentat o zi de eliberare și începutul unei reconstrucții a Siriei sau preludiul unei acțiuni militare mai ample.

„Revoluția a trecut de la haos la un sentiment de ordine”

Înainte de căderea Damascului, liderul Hayat Tahrir al-Sham, fostul grup rebel legat de Al-Qaida care a condus atacurile fulgerătoare asupra guvernului Assad, a declarat unui intervievator CNN că „revoluția a trecut de la haos la un sentiment de ordine”.

Dar Mohammad al-Golani, care este încă pe o listă a SUA ca lider terorist, nu a dat nicio indicație cu privire la modul în care grupul ar putea încerca să guverneze.

„Cel mai important lucru este să construim instituții”, a spus el, sugerând că dorește acum o societate în care sirienii strămutați să dorească să se întoarcă și să reconstruiască. „Nu una în care un singur conducător ia decizii arbitrare”, a susținut el.

Dan Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel și în prezent înalt responsabil al Pentagonului pentru Orientul Mijlociu, a subliniat că „nimeni nu ar trebui să verse lacrimi pentru regimul Assad”.

Cel puțin 580.000 de persoane au murit în primul deceniu al războiului civil care a început în 2011, a estimat Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați în urmă cu trei ani, iar milioane au fost rănite sau strămutate.

Dar una este să sărbătorești înlăturarea lui al-Assad, despre care televiziunea rusă de stat a spus că a sosit duminică la Moscova.

Alta este gestionarea vidului de putere care urmează – și asigurarea faptului că Siria nu devine un stat terorist de alt tip sau un stat eșuat, așa cum a devenit Libia după ce Muammar Gaddafi a fost înlăturat și ucis în urmă cu 13 ani, observă New York Times.

„Un cazier sumbru de terorism”

Președintele Joe Biden a recunoscut acest lucru după ce a declarat duminică după-amiază, din sala Roosevelt a Casei Albe, că „momentul de oportunitate” în fața lumii este „de asemenea, un moment de risc și incertitudine, pe măsură ce toți ne întrebăm ce urmează”.

„Nu vă îndoiți, unele dintre grupurile rebele care l-au înlăturat pe Assad au propriul lor cazier sumbru de terorism și de încălcări ale drepturilor omului”, a spus el.

El a remarcat că lideri precum Golani „spun lucruri corecte acum, dar pe măsură ce își asumă responsabilități mai mari, le vom evalua nu doar cuvintele, ci și acțiunile”.

Totuși, această evaluare va reveni în mare parte administrației lui Trump. Și va pune la încercare semnificația postărilor sale de pe rețelele sociale care susțin că cea mai bună strategie este ca Statele Unite să rămână pe dinafară.

Este puțin probabil ca Trump să aibă acest lux. Statele Unite au deja o forță militară de 900 de militari în estul Siriei, care vânează forțele ISIS.

Și deși instinctul lui Trump în primul său mandat a fost să se retragă, acesta a fost convins de consilierii săi militari că o retragere americană din baza sa siriană ar putea paraliza efortul de a limita și înfrânge forțele ISIS.

Duminică, în timp ce al-Assad fugea, Statele Unite au vizat grupuri ale luptătorilor ISIS, lansând bombe și rachete în cadrul unui efort de combatere a terorismului despre care oficialii au declarat că nu are nicio legătură cu căderea Damascului.

Duminică, un înalt oficial al administrației a declarat reporterilor că a fost vorba de o „lovitură semnificativă”.

Interesele uriașe ale SUA

Și indiferent dacă Trump recunoaște sau nu, Statele Unite au interese uriașe dacă Rusia va fi înlăturată din instalația sa navală de la Tartus, singurul său port mediteranean pentru a repara și sprijini navele de război rusești.

„Pentru Rusia, Siria este bijuteria din coroană a rampei lor de lansare pentru a deveni o mare putere în regiune, o zonă care a fost în mod tradițional o sferă de influență a Statelor Unite”, a declarat pentru New York Times Natasha Hall, expertă în Siria la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington.

Rusia a folosit, de asemenea, o bază aeriană siriană pentru a ucide mii de sirieni care se opuneau regimului al-Assad. Într-o eră a noilor războaie reci, în care Rusia încearcă să își extindă influența, posibilitatea ca Moscova să piardă definitiv accesul la Siria ar putea reprezenta un avantaj strategic enorm pentru Statele Unite.

Va fi, de asemenea, un prim test interesant al modului în care Trump se comportă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un moment în care negocierile privind soarta Ucrainei ar putea fi pe cale să înceapă.

Perspectiva unei arme nucleare iraniene

Dar cea mai mare întrebare este cum se va comporta viitorul președinte în relație cu Iranul. În ultimele săptămâni, acesta și-a exprimat interesul pentru o nouă negociere cu Teheranul, la șase ani după ce a reziliat acordul nuclear din 2015 cu această țară.

Iranienii s-au arătat, de asemenea, interesați de un angajament, deși nu este clar dacă sunt dispuși să renunțe la programul nuclear în care au investit atât de mult în ultimii ani.

Riscul este ca liderii iranieni să decidă că țara este atât de slăbită – aliații săi paralizați, calea sa de a transporta arme prin Siria periclitată, apărarea sa aeriană distrusă de recentele lovituri israeliene – încât are nevoie de o armă nucleară mai mult ca niciodată.

În mod clar, iranienii au fost la fel de stupefiați în acest weekend ca toți ceilalți. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, care a apărut la televiziunea de stat, a declarat că Teheranul a fost luat prin surprindere de rapiditatea evenimentelor.

„Nimănui nu i-a venit să creadă”, a spus el.

Iranul este deja mai aproape de o armă nucleară decât oricând în cei 20 de ani de eforturi ale Iranului de a-și dezvolta capacitățile nucleare.

Vineri, Rafael M. Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, organismul de supraveghere nucleară al Organizației Națiunilor Unite, a declarat că Iranul a înregistrat o „accelerare dramatică” a producției sale de uraniu îmbogățit.

Slăbiciunea regimului Assad

Unele ONG-uri occidentale care au avut de-a face cu HTS în părțile din Siria pe care gruparea le controla deja au constatat că HTS este bine organizat, pragmatic și pregătit și capabil să intre în relații cu lumea exterioară, scrie Financial Times.

Acestea avertizează împotriva oricărei presupuneri că HTS se va dovedi a fi un soi de al-Qaida într-o nouă înfățișare.

Reacția prudentă a Occidentului la căderea lui Assad reflectă însă speranțele năruite ale Primăverii arabe din 2011. Împingerea Siriei într-un război civil brutal va rămâne etern un avertisment pentru cei care s-au grăbit să se entuziasmeze după căderea regimurilor autoritare din Orientul Mijlociu.

Dar există și un pesimism naiv, scrie Financial Times.

A crede că Assad este ferm la putere și că sirienii și întreaga regiune nu se pot aștepta la nimic mai bun decât la o represiune brutală perpetuă nu a fost doar cinic – a fost, de asemenea, greșit din punct de vedere analitic.

Arabia Saudită, care a redeschis o ambasadă la Damasc la începutul acestui an, a fost un exemplu foarte vizibil al unui guvern care a decis să se împace cu Assad chiar în momentul în care puterea acestuia era pe cale să se prăbușească.

A fost nevoie de consecințele războiului din Liban pentru a arăta cât de fragilă era de fapt puterea regimului Assad.