Reclamele din statiile de autobuze, posibil pericol de moarte pentru calatori
In conformitate cu normele UE, in statiile de autobuze in care exista adaposturi pentru calatori, pe acestea nu trebuie sa existe reclame de nici un fel lipite de peretii din directia venirii mijlocelor de transport. Si asta pentru ca trebuie asigurata vizibilitate maxima pentru oamenii care asteapta mijloacele de transport.
Asa nu!
Din motive logice si foarte evidente, acestea au fost concepute transparente, ca oamenii sa nu fie nevoiti sa iasa in afara acestor stabilimente pentru a vedea „cand vine autobuzul”. Insa in cele mai multe judete din Romania, acest lucru pare sa-i fi lasat reci pe cei care gestioneaza aceste constructii din statiile RATB.
In Bucuresti, unele apartin primariilor de sector, iar altele firmei Euromedia. Si cum banul dicteaza in defavoarea sigurantei cetateanului, pe toti peretii acestor adaposturi, vedem doar reclame, insa ceea ce e mai important, si anume momentul venirii autobuzulului, ca doar acela intereseaza, nu se mai vede.
Si iata cum toate persoanele sunt nevoite sa iasa pana in strada pentru a capata putina vizibilitate. Evident, cu riscul de a fi loviti mortal de o masina care circula regulamentar.