Sari direct la conținut

Record de cazuri în Israel în ciuda celei de-a treia doze de vaccin Pfizer: "Este vina persoanelor care nu vor să se vaccineze"

HotNews.ro
Coronavirus Israel, Foto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images
Coronavirus Israel, Foto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images

Israelul a înregistrat în ultimele 24 de ore 8.646 de cazuri Covid, un record din februarie încoace, în ciuda noilor restricții impuse, scrie Il Messaggero, potrivit Rador.

Noile restricții introduse în Israel nu sunt suficiente, deoarece s-a atins un nou record de infecții. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8.646 de cazuri pozitive, niciodată atât de multe din februarie, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății, care înregistrează aproximativ 143.000 de teste la o rată de pozitivitate de 6,2%, de asemenea un record. În ușoară scădere, însă, numărul bolnavilor grav, chiar dacă cazurile active rămân peste 50.000. Până în prezent sunt peste un milion de israelieni care s-au vaccinat cu a treia doză, a cărei campanie de imunizare se desfășoară într-un ritm accelerat. Dar, atunci, de ce sunt atât de multe cazuri noi?

Potrivit premierului Naftali Bennett, „este în act o cursă între răspândirea variantei Delta și campania de vaccinare. Trebuie să fim pregătiți să facem față unei situații în care există o creștere simultană a internărilor în toate spitalele. Trebuie să câștigăm timp, pentru ca campania de vaccinare să aibă efect”, a adăugat Bennett. Începând cu 30 iulie, a treia doză de vaccin Pfizer a fost administrată la 713.000 de persoane de peste 60 de ani, care s-au vaccinat cu două doze în urmă cu mai bine de cinci luni. Problema este, în schimb, că primele două vaccinări în rândul tinerilor merg lent. Israelul a fost una dintre țările virtuoase în gestionarea situației de urgență Covid, dar numeroasele persoane (aproximativ un milion) care nu au răspuns campaniei de vaccinare și care, în ciuda faptului că au putut să se vaccineze până acum și nu au făcut-o, cântăresc acum în „explozia” de noi infecții”.

Pentru a face față situației de urgență, guvernul israelian a reintrodus noi restricții: de miercuri, certificatul verde va fi aplicat pentru vârsta de 3 ani și peste. În centrele comerciale și zonele comerciale va fi introdus „Codul Violet”, adică prezența maximă a unei persoane la fiecare șapte metri pătrați. În paralel, guvernul a aprobat o alocare extraordinară de fonduri pentru spitale pentru a-și consolida imediat structurile.

Capitolul călătorii și deplasări: pentru persoanele care aterizează la Tel Aviv din aproximativ treizeci de țări (inclusiv Italia), carantina este obligatorie, chiar dacă sunt vaccinate sau vindecate de COVID-19. De asemenea, este interzis israelienilor, în afară de cazurile excepționale, să călătorească în mai multe țări, inclusiv Marea Britanie, Spania, Turcia și Cipru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro