Reduceri de 50% la transport pe perioada vacanței pentru studenții români din Diaspora – proiect de lege depus de PSD
PSD a depus un proiect de lege pentru modificarea Legii Educației Naționale astfel încât studenții cu burse la studii universitare în străinătate vor avea dreptul la reduceri de minimum 50% la transportul în comun pe perioada vacanței și la o cursă gratuită dus-întors cu trenul.
Potrivit proiectului de lege, articolului 205 din Legea Educației Naționale nr.1/2011 i se mai adaugă un alineat care prevede că studenții bursieri la universități din afara țării care se află pe perioada vacanței în Româna, beneficiază de tarif redus cu minim 50% pentru transportul local în comun, subteran sau de suprafață, precum și pe mijloacele de transport intern auto, feroviar și naval.
De asemenea, se mai adaugă un alineat nou care prevede că studenții care au obținut bursă de studii universitare și post-universitare în străinătate, beneficiază de gratuitate la o singură călătorie, dus-întors, la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Totodată, prin această propunere legislativă se face precizarea clară a obligativității acordării reducerii de transport în comun, de minimum 50%,în timpul anului universitar, pentru studenți, atât pentru mijloacele de transport terestru cât și subteran.
Pentru finanțare, proiectul de lege propune utilizarea fondurilor de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.
Propunerea legislativă a fost semnată de 28 de senatori PSD și depusă la Senat în procedură de urgență. Camera Deputaților va fi for decizional.