Skip to content

Referendum la Rășinari. Localnicii, chemați să se pronunţe privind exploatările miniere 

Locuitorii din Răşinari, la 8 kilometri de orașul Sibiu, sunt aşteptaţi duminică la un referendum local pentru a se pronunţa în legătură cu deschiderea unei exploatări miniere în comuna lor.

Cele trei secții de votare organizate în Rășinari s-au deschis la ora 07:00, pentru referendumul local privind exploatarea minieră de pe Valea Dobra, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un comunicat citat de Agerpres.

Referendumul a fost inițiat ca urmare a proiectului companiei Mineral Proiect Invest SA, care intenționează să exploateze roci magnezitice în perimetrul Valea Dobra, situat pe teritoriul comunei Rășinari.

La urne sunt aşteptaţi 4.431 de votanţi, iar până la ora 09.50 s-au prezentat 265.

Deși consultarea a pornit de la acest proiect, locuitorii sunt chemați să se pronunțe asupra oricărei exploatări miniere de pe teritoriul comunei, răspunzând cu „DA” sau „NU” la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.

Pentru ca referendumul să fie valabil, trebuie să participe la vot cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, a anunțat Primăria Rășinari pe Facebook.

O a doua condiție pentru validarea rezultatului este ca voturile valabil exprimate să reprezinte cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși pe liste, ceea ce înseamnă aproximativ 1.075 de voturi. Dacă ambele praguri sunt îndeplinite, rezultatul se stabilește prin majoritatea voturilor valabil exprimate,