Sari direct la conținut

Reforma copiutei

Romania Libera

La unul dintre liceele bune ale Capitalei se strang bani pentru profesorul de latina. La cel de logica merge cu o sticla de coniac. Stiu din surse directe, cu grad de rudenie doi. Vecina mea de palier a dat spaga 3 milioane ca sa-si inscrie fetita la gradinita. I-a luat cu imprumut.

Domnisoara care ma tunde, hair-stylist isi zice, a inceput sa se pregateasca de Bac facandu-si copiute. De fapt, le face prietenul ei pentru amandoi, ca ea n-are timp, dupa ore vine la munca. Mi-a taiat mormaitul mirat-dezaprobator cu un „daca a mers la Capacitate, de ce n-ar merge si-acum”.

Fiica unei prietene imi spune ca la ea s-a facut cheta pentru oralul la engleza. Gazda la care merg in vacanta de Craciun m-a anuntat acum doua zile, incantata: baiatu’ a luat 10 la teza cu subiect unic de la matematica. Bine, zic eu nedumerita, dar anul trecut a ramas corigent, i-ai pus meditator? Da’ de unde, le-a facut profesorul exercitiile la tabla.

Am fost la un majorat si m-am conversat vreo 10 minute cu o duduie cu buricul gol, va jur ca nu citise nici macar „Morometii” din programa obligatorie. Era profa de romana a sarbatoritului. Meditatorii fiului meu ma linistesc toti: n-o sa aiba probleme, nivelul a scazut ingrozitor. Ajung sa cred ca doar in clasele I-IV se mai face ceva carte, cat sa invete copiii sa scrie si sa citeasca. Desigur, mai exista scolile particulare si liceele de elita. Cate la numar?

Fara ipocrizii, sloganuri electorale si rafuieli intre palate, aceasta e realitatea in care se va „implementa” reforma lui Adomnitei. Noile legi ale Educatiei contin o gramada de prostii, dar deocamdata doua ies cu adevarat in decor.

Gradinita de la 3 ani, cu dispensa

Obligativitatea gradinitei de la 3 ani este

pusa pe hartie doar ca sa umple spatiul si sa dea bine in statistici. Daca parintele nu vrea – ca tot nu l-a intrebat nimeni si nici nu s-a obosit cineva sa faca studii – sa-si trimita la 3 ani copilul la gradinita, se intampla ceva? Dar daca vrea si nu gaseste loc? Atunci trebuie sa dea spaga. si daca nici asa nu rezolva, ce se intampla? Nimic. Dar absolut nimic.

Legea nu prevede, iar o lege fara sanctiuni ramane cu obligativitatea la purtator. Domnul ministru, ai carui copii merg (sau vor merge) la gradinita particulara – 400 euro/luna, program complet, anul acesta – ar trebui sa stie ca nici macar asa-zisul an pregatitor (varsta 5 ani) nu e obligatoriu pentru cine nu prinde un loc, ceea ce la un deficit de 15.000 de locuri in gradinite doar in Bucuresti e mai mult decat posibil.

La inscrierea in clasa I se cere o adeverinta de „absolvire” a gradinitei. Tariful maxim pentru ea este de 3 milioane, cel minim: o punga de cafea sau un pachetel frumos ambalat, continand un deodorant, un sapun si o crema de fata. La promotie poate fi gasit cu 300.000 ROL. Asa arata in realitate minunata masura europeana menita sa elimine decalajele dintre elevi la startul din clasa I.

Tezele cu subiect unic

Argumentul stiintific al introducerii tezelor unice, asa cum l-a expus ministrul, a fost eliminarea stresului elevilor. Dupa incheierea evenimentului, se poate trage concluzia ca Adomnitei a avut mare dreptate. Cu un singur amendament: nu a precizat ca e vorba de elevii mediocri si submediocri.

Acestia, intr-adevar, au fost cu mult mai putin stresati, pentru ca, totusi, copiatul solicita mai putin decat invatatul. Dar nu elevii sunt vinovati, ci legea lui Adomnitei care le-a creat conditiile propice. Profesorii supraveghetori au fost cei de la clasa si subiectele au fost deschise cu trei ore inaintea inceperii tezelor.

Rezultatul, pe care la unison cei din minister refuza sa-l admita, de aceea nici nu afiseaza pe site notele, este ca, in mediul rural, corigentii si cei care de-abia scoteau de-un 5-6 in cursul anului au luat note de 9 si 10. Exemplelor din judetul Valcea, unde tezele unice au reusit sa genereze clase de geniali, li se pot adauga cele din Targu-Mures, Dolj, Gorj. Asta la o prima investigatie.

De pierdut, pierde toata lumea: prostii pentru ca se cred destepti si se deprind de mici cu furatul, desteptii si constiinciosii pentru ca vor fi inlocuiti de primii, liceele bune care, daca se mentine sistemul inca vreo doi ani, vor ajunge la nivelul celor slabe, profesorii, care vor fi victimele propriei inconstiente, si Adomnitei, care va ramane in anale alaturi de stelutele de pe steagul Uniunii Europene.

Folosind cuvinte mari, se poate spune ca va pierde intreaga societate din motive pe care nu trebuie sa le mai explic si la urmatoarea evaluare internationala PISA Romania are sanse sa piarda si locul 34, din cele 43 de tari monitorizate.

Singurul care va avea de castigat va fi premierul, pentru ca in felul acesta meditatiile vor disparea pe cale naturala.

Romania libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro