Sari direct la conținut

Regele poporului Maori cere ca balenele să primească aceleași drepturi ca oamenii

HotNews.ro
Regele Tuheitia Paki la o procesiune Maori, Foto: Dean Treml / AFP / Profimedia Images
Regele Tuheitia Paki la o procesiune Maori, Foto: Dean Treml / AFP / Profimedia Images

Regele populaţiei maori din Noua Zeelandă a cerut joi ca balenele să beneficieze de drepturi juridice asemănătoare celor ale oamenilor pentru a proteja aceste specii marine vulnerabile, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Regele Tuheitia Paki a lansat un apel pentru ca acestor vieţuitoare să le fie recunoscut dreptul de a trăi într-un mediu sănătos, astfel încât populaţiile lor să poată fi restabilite.

„Cântul strămoşilor noştri a slăbit în intensitate şi habitatul lor este ameninţat, acesta este motivul pentru care noi trebuie să acţionăm acum”, a declarat regele Tuheitia într-un comunicat.

În 2017, Noua Zeelandă a acordat o personalitate juridică muntelui Taranaki şi fluviului Whanganui, considerate de populaţia maori ca fiind strămoşii lor şi care deţin pentru aceşti oameni o importanţă spirituală deosebită. De atunci, acel statut a fost invocat pentru a încetini sau a anula mai multe proiecte de dezvoltare şi pentru a le impune promotorilor lor o procedură de consultare cu populaţiile locale.

Aproape un milion de indigeni Maori trăiesc în Noua Zeelandă

Maori, un popor indigen polinezian, reprezintă 17% din populaţia totală a Noii Zeelande, adică aproximativ 900.000 de persoane. Rara intervenţie a regelui Tuheitia, semnată şi de liderul tribal al Insulelor Cook, Travel Tou Ariki, solicită, de asemenea, ca ştiinţa să ţină mai mult cont de cunoştinţele popoarelor indigene, în vederea unei „abordări mai holistice” în ceea ce priveşte protecţia balenelor.

„Nu mai putem să închidem ochii”, a declarat liderul tribal Travel Tou Ariki. „Balenele joacă un rol vital pentru sănătatea întregului nostru ecosistem oceanic. Declinul lor perturbă echilibrul delicat care susţine întreaga viaţă în Te Moana (mare – n.red.)”, a adăugat el.

„Trebuie să acţionăm cu maximă urgenţă pentru a proteja aceste creaturi magnifice înainte de a fi prea târziu”, a insistat el. Şase dintre cele 13 specii de balene de pe Terra sunt clasificate ca fiind „pe cale de dispariţie” sau vulnerabile, potrivit ONG-ului de mediu WWF.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro