Sari direct la conținut

Regulamentele privind serviciile de apă și canalizare ar trebui modificate- Consiliul Concurenței

HotNews.ro
Lucrari la canalizare, Foto: INCP
Lucrari la canalizare, Foto: INCP

Consiliul Concurenței solicită autorităţilor publice locale/Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) modificarea Regulamentelor serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. Autoritatea de concurență cere eliminarea oricăror prevederi prin care operatorii interni acordă competenţe de avizare doar anumitor companii pentru a desfăşura activităţi conexe furnizării acestor servicii (proiectare, branşamente, racorduri, extinderi şi devieri de reţele de apă şi canalizare stradale, montare/demontare contoare).

Solicitarea Autorității de concurență este făcută în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din municipiile reședință de județ și ADI din România, se arată într-un comunicat de presă.

În același sens, Consiliul Concurenței atrage atenția și operatorilor interni, cărora le-a fost încredinţată prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, să nu încalce reglementările din domeniul concurenței prin includerea în procedurile proprii a unor prevederi conform cărora doar anumite companii pot realiza lucrările de servicii conexe.

Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare sunt, după caz, gestionate de autoritățile administrației locale sau de ADI cu obiect de activitate servicii de utilități publice.

Asociațiile gestionează, în numele unităților administrativ-teritoriale, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv în ceea ce privește crearea și modernizarea infrastructurii aferente acestor servicii.

Asociațiile pot delega gestiunea serviciului operatorilor regionali, care primesc astfel dreptul exclusiv de a presta serviciul în aria de operare stabilită prin contract.

În România, ADI Apă-Canal Constanța este cea mai amplă asociație de acest gen, având membri din județul Constanța, municipiile Fetești, Câmpulung, Onești, orașele Predeal și Buftea, respectiv 2 comune din județul Dâmbovița, 2 comune din județul Prahova și o comună din județul Călărași.

În 2017, serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare au fost furnizate/prestate de 268 de operatori licenţiaţi, dintre care 45 au fost operatori regionali, 202 societăți comerciale/servicii publice/compartimente de specialitate din cadrul administrației publice locale, 20 companii private sau cu capital mixt și o regie autonomă. Cu toate că operatorii regionali reprezintă 16,8% din totalul operatorilor licenţiaţi, aceştia deţin, conform calculelor Asociaţiei Române a Apei, 87% din piaţa serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Analiza derulată de Consiliul Concurenței mai arată că operatorii sunt repartizaţi neuniform pe suprafaţa ţării. Astfel, cei mai mulţi operatori se regăsesc în Regiunea Sud-Est (81), urmată de Regiunea Sud (58) și Regiunea Sud-Vest – 43 de operatori. Cei mai puţini operatori ai serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare se regăsesc în Regiunea Nord-Est – 9 operatori.

În cadrul analizei, Consiliul Concurenței a constatat că infrastructura aferentă serviciilor de producere, transport, distribuție a apei potabile și de colectare și epurare a celei uzate este slab dezvoltată. Astfel, la nivel național, 65,2% din populaţia ţării este conectată la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, în timp ce aproximativ jumătate din populația țării este racordată la rețeaua publică de canalizare.

Dacă în mediul urban ponderea locuitorilor racordaţi la sistemul de canalizare şi epurare a apelor uzate este de 85,5%, în mediul rural este de doar 4,7%. Acestă situație indică faptul că nu există o corelare a investițiilor în infrastructura aferentă celor două servicii publice, deși acestea ar trebui să fie integrate.

De asemenea, Autoritatea de Concurență a constatat că durata contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare este, de regulă, între 25-49 ani, având posibilitatea de prelungire. În aceste condiții, pe perioada derulării contractului, piața este închisă pentru concurență.

Ca urmare, Consiliul Concurenței solicită autorităţilor publice locale/ADI să compatibilizeze durata contractelor de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare cu investiţiile ce urmează a fi realizate.

În același timp, Autoritățile publice trebuie să contacteze Consiliul Concurenței și să obțină avizarea măsurilor ce prevăd încredințarea directă a contractelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare, înainte de atribuirea contractelor pentru a evita încălcarea regulilor de concurență și ajutor de stat. Atribuirea în mod direct a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice în beneficiul propriei companii, care poate fi operator intern ori operator regional, după caz, se poate realiza cu avizul Autorității de Concurență, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Studiul Autorității de Concurență a mai arătat că în perioada analizată (2013 – 2017), preţurile la apa potabilă produsă şi distribuită de către operatorii regionali şi municipali au crescut în medie cu 11,69%, iar tarifele la canalizare-epurare au crescut cu 35,13%.

Astfel, tariful mediu total al serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, în anul 2017, a fost de 6,01 lei/mc.

Pe ansamblul operatorilor, cel mai mare tarif al serviciului este practicat de RAJA Constanţa – 7,72 lei/mc, pe locurile următoare aflându-se Apă Canal 2000 Piteşti – 7,42 lei/mc, Compania de Apă Dâmboviţa Târgovişte – 7,40 lei/mc, Apavil Râmnicu Vâlcea – 7,32 lei/mc şi Compania de Apă Buzău – 7,24 lei/mc.

Raportul privind ancheta sectorială pe piaţa serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din municipiile reședință de județ și ADI din România poate fi consultat pe pagina web a instituției: www.consiliulconcurentei.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro