Sari direct la conținut

Relatia Romania – Rusia: Nu sintem aliati, nu cerem si nu oferim garantii privind scutul anti-racheta

HotNews.ro

NATO nu e aliatul Rusiei, ci doar partener. NATO si Rusia trebuie sa-si apere fiecare propriul teritoriu. Romania nu cere si nu ofera garantii juridice Rusiei privind scutul anti-racheta. Romania a facut proba maximei transparente cind a publicat acordul cu SUA. Aceste patru fraze-cheie au fost, in ultimele zile, coloana vertebrala a comunicarii publice a cvartetului Basescu – Baconschi – Aurescu – Ducaru, cu ocazia Adunarii Parlamentare a NATO de la Bucuresti. Bucurestiul si-a innoit astfel pozitia ferma fata de pretentiile Rusiei, precum si atitudinea pro-atlantista fara echivoc. In oglinda, liderii Opozitiei au stralucit prin absenta oricarei pozitii legate de orientarea politicii externe a Romaniei.

„Rachetele ce se vor amplasa pe teritoriul Romaniei ca elemente ale scutului antiracheta sunt strict defensive. Speculatiile si dorinta unora de a amplifica si a pune sub semnul intrebarii buna-credinta a Romaniei nu fac decat sa arate lipsa de vointa de cooperare. Romania instaleaza un sistem defensiv. De altfel, Romania desi este o tara medie nu a cerut niciodata sau nu a primit niciodata garantii antiracheta de la nimeni si are obligatia sa si le asigure ea insasi in parteneriate cu aliatii”, a spus Traian Basescu in discursul de luni de la Adunarea Parlamentara a NATO.

Aluzia la pretentiile Rusiei este evidenta in discursul lui Basescu. Presedintele si-a intarit declaratiile facute anterior in citeva interviuri; de data aceasta intr-un discurs oficial, cu siguranta tradus si distribuit la Moscova.

Pozitia clara, a Romaniei fusese explicata la Adunarea Parlamentara a NATO si de Sorin Ducaru, ambasadorul la NATO, si secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu. Ambii au folosit exprimari fara echivoc atunci cind au primit intrebari legate de scut de la parlamentari rusi.

Astfel, Sorin Ducaru a spus ca „propunerea Rusiei de a avea un sistem integrat de scut (cu NATO – n.red.) prezinta dificultatea responsabilitatii fiecarei parti. Nu cred ca Rusia si-ar da responsabilitatea apararii propriului teritoriu altcuiva. La fel si NATO… Acum avem un partener strategic cu Rusia dar, sincer, nu avem o alianta cu Rusia”.

Bogdan Aurescu – seful echipei care a negociat acordul cu SUA – a spus ca Romania „a ajuns la un nivel de transparenta fara precedent si am facut un gest care arata ca nu avem nimic de ascuns atunci cand am publicat acordul semnat cu SUA”.

La rindul sau, Teodor Baconschi a spus intr-o conferinta de presa comuna cu subsecretarul de stat pentru securitate internationala, Ellen Tauscher, ca „NATO apara teritoriul NATO si Rusia apara teritoriul Rusiei”.

Toate aceste luari de pozitie confirma optiunea pro-atlantista a Romaniei si lipsa de complexe in fata Rusiei, o Rusie care pregateste reinscaunarea liderului absolut Vladimir Putin.

Adunarea Parlamentara a NATO – un eveniment politic major pentru o tara precum Romania – a functionat insa si ca o oglinda pentru toti liderii politici. Iar sefii Opozitiei au lipsit complet din peisaj. Nici Crin Antonescu, nici Victor Ponta nu au gasit de cuviinta sa-si exprime pozitia fata de un subiect major intr-un moment definitoriu pentru politica externa a Romaniei.

Singurul reprezentant al Opozitiei care a intrat in joc a fost Mircea Geoana. Presedintele Senatului a evitat subiectul relatiilor Romania – Rusia in discursul sau de la Adunarea Parlamentara a NATO. Si-a luat insa revansa in intalnirea pe care a avut-o marti, 11 octombrie, cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen. Potrivit comunicatului de presa remis redactiei, Mircea Geoana i-a spus lui Rasmussen ca „exista in acest moment o oferta fara precedent din partea Aliantei Atlantice de colaborare cu Federatia Rusa, in care doua sisteme independente, in cooperare si colaborare si in deplina transparenta sa-si indeplineasca misiunea: sistemul NATO de a proteja spatiul NATO si sistemele rusesti sa acopere zona de interes pentru aceasta tara”. Aceeasi lipsa de echivoc: NATO si Rusia colaboreaza, dar nu sint aliate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro