Remediile preconizate in 2010 de FMI, dupa criza, au fost departe de a fi eficiente, concentrare prea mare pe austeritate bugetara – audit intern al Fondului
Remediile preconizate in 2010 de FMI pentru relansarea activitatii dupa criza financiara au fost „departe de a fi eficiente” si s-au concentrat prea mult pe masurile de austeritate bugetara, potrivit unui audit intern publicat marti si citat de AFP.
„Cocktailul de masuri (promovat de Fond) a fost departe de a fi eficient in sustinerea relansarii si a contribuit la volatilitatea fluxurilor de capital pe pietele emergente”, scrie biroul de evaluare independenta (IEO) al Fondului Monetar International.
Potrivit acestui raport cu tonalitate foarte critica, Fondul a oferit la inceput un raspuns adecvat recesiunii mondiale din 2008-2009 cerand o relansare bugetara masiva in tarile bogate.
„Dar apelul sau in 2010-2011 la o orientare spre consolidarea bugetara (reducerea deficitelor, n.r.) in cateva dintre cele mai mari economii a fost prematura”, scrie IEO.
Auditul noteaza de asemenea ca Fondul a cerut marilor banci centrale sa adopte politici monetare extrem de acomodante, printr-un mix de dobanzi de interventie reduse si achizitii de active, pentru a sustine activitatea.
Acest mix nu a fost insa adecvat, relansarea monetara fiind „relativ inapta” sa sustina cererea dupa o criza financiara, arata acest audit, care adauga ca Fondul nu a acordat suficienta atentie efectelor nefaste ale acestor politici asupra tarilor emergente (volatilitate financiara, devalorizari de monede etc).
Sefa FMI, Christine Lagarde, a salutat un raport „echilibrat” afirmand insa ca nu impartaseste diagnosticul asupra remediilor anti-criza promovate de FMI.
„Cred profund ca a sfatui economiile cu o povara a datoriilor in crestere sa se orienteze spre o consolidare bugetara a fost decizia buna”, a declarat aceasta, intr-un comunicat distinct.