Republica Moldova: Un nou esec in alegerea presedintelui tarii
Parlamentul de la Chisinau a esuat din nou, vineri, in incercarea de a desemna un presedinte al tarii si de a pune capat unei crize politice care dateaza de mai bine de doi ani si jumatate. Candidatul AIE, Marian Lupu, singurul inscris in cursa, nu a intrunit cele 61 de voturi necesare, anunta Unimedia.md.
La scrutin au participat cei 58 deputati din cadrul Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE), Mihai Godea (fost liberal-democrat) si cei trei deputati din „Grupul Dodon” (format din fostii comunisti Igor Dodon, Zinaida Greceanii si Veronica Ambramciuc), acestia din urma votand impotriva alegerii lui Marian Lupu. In acest context, presedintele nu este ales.
In rezultatul numararii voturilor, comisia a constatat 58 voturi pentru, 3 impotriva si 1 buletin gol (nevalabil).
Pentru desemnarea unui presedinte al tarii este nevoie de voturile a 61 din cei 101 parlamentari, in conditiile in care Alianta pentru Integrare Europeana detine 58 de mandate, comunistii 39 de mandate, iar 4 deputati sunt neafiliati.
Marian Lupu a fost singurul inscris pentru functia de sef al statului, fiind sustinut de Alianta pentru Integrare Europeana, insa comunistii au anuntat ca vor vota impotriva candidatului AIE, indiferent cine va fi acesta.
A doua si ultima incercare de a alege presedintele va avea loc in cel mult 30 de zile. Daca nici atunci nu va fi ales presedintele, Parlamentul va fi dizolvat si vor fi convocate alegeri legislative anticipate.
Republica Moldova nu are presedinte de mai bine de doi ani si jumatate, inregistrand astfel un record mondial.
Criza politica din Moldova a fost declansata in urma scrutinului legislativ din 5 aprilie 2009, cand Partidul Comunistilor nu a reusit sa obtina suficiente mandate pentru alegerea presedintelui tarii.