Restrictii rutiere in Capitala cu ocazia concertului "Iris – 35 de ani"
Traficul rutier pe Bd. Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si Bd. Natiunile Unite si pe Bd. Unirii, intre Bd. I.C. Bratianu si P-ta Constitutiei va fi restrictionat, vineri, intre orele 16:00 – 2:00, in contextul desfasurarii, in Piata Constitutiei, a concertului „Iris – 35 de ani”, anunta Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB), in functie de numarul participantilor se vor restrictiona si arterele: Bd. Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si rond Cosbuc, precum si intre Splaiul Independentei si Bd. Natiunile Unite; Calea 13 Septembrie, intre Piata Arsenalului si Bd. Libertatii; Bd. Natiunile Unite, intre Str. B.P. Hasdeu si Piata Natiunile Unite.
Conducatorilor auto care intentioneaza sa tranziteze zona in timpul restrictiilor le este recomandat sa foloseasca urmatoarele rute ocolitoare: dinspre Bd. Ghencea: prin Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. George Cosbuc – Bd. Regina Maria – Piata Unirii sau Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – Bd. Natiunile Unite – Splaiul Independentei – Piata Unirii; dinspre Piata Alba Iulia: prin Bd. Unirii – Bd. I.C. Bratianu – Splaiul Independentei – Pod B.P. Hasdeu – Str. B.P. Hasdeu – Str. Izvor – Piata Arsenalului – Calea 13 Septembrie.