Sari direct la conținut

Rețetă drob de miel pentru Paște. Cum prepari și o variantă vegetariană

HotNews.ro
Drob , Foto: Sebalos | Dreamstime.com
Drob , Foto: Sebalos | Dreamstime.com

​Drobul de miel este un preparat tradițional servit în timpul sărbătorii de Paște. Este un aperitiv preparat în principal din organe de miel, precum inimă, ficat și plămâni, tocate fin și amestecate cu ouă, ceapă și verdețuri.

Preparat după o rețetă tradițională sau nu, drobul este aperitivul potrivit pentru masa de Paște. Mai mult, o felie de drob are în jur de 80 de calorii.

Dacă nu ați făcut până acum sau vreți să încercați altceva, o rețetă de drob vă poate ajuta pentru ca preparatul să nu lipsească de pe masa de sărbătoare.

Cum se face drobul de miel – rețeta tradițională

Rețeta tradițională de drob de miel are un secret care face ca preparatul să nu fie unul înecăcios, potrivit savoriurbane.com. Mai exact, organele folosite pentru a prepara drobul de miel nu sunt fierte, ci călite.

Ingredientele principale pentru drobul de miel sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel,usturoi), ouă (crude şi fierte), condimente (sare și piper).

Ingrediente pentru drob de miel – 10 porții

Pentru 10 porții de drob de miel preparat după o rețetă tradițională, nu este nevoie de o cantitate foarte mare de ingrediente.

Tot ce ai nevoie:

  • 600 g organe de miel
  • 2 legături de ceapa verde
  • 1 legătură usturoi verde
  • 50 ml ulei sare, piper
  • 1 legatură de verdeață (patrunjel, marar)
  • 1-2 ouă crude
  • 3-4 ouă fierte tari prapure

Mod de preparare al drobului de miel

Organele pentru drobul de miel se taie în cuburi mici. Rinichii și ficatul se pun deoparte. Pentru un drob de miel delicios, organele se călesc în ulei împreună cu ceapa și usturoiul, la foc mediu. Pentru început, ceapa si usturoiul se înăbușesc pentru 3-4 minute, după care se adaugă organele, care se călesc pentru 6-7 minute. Nu se pune sare pentru a nu se întări.

După ce se stinge focul se presară sare și piper după gust. Organele tăiate mărunt se lasă la răcorit o oră, după care se amestecă cu ouăle crude. În forma în care se va pregăti drobul de miel se pune prapurele, după care se toarnă o jumătate din compoziție. Se pun ouăle fierte întregi, după care se adaugă restul de compoziție pregătită pentru drob. Tava se bagă la cuptor. Timpul de coacere pentru drobul de miel este de 45-50 de minute.

Tutorial video pentru drobul de miel – rețeță tradițională Jamila

Drob de pui, rețeta cu care nu dai greș la masa de Paște

Drobul de pui are o rețetă ale cărei ingrediente se prepară asemănător drobului tradițional. Ai nevoie de organe de pui, verdețuri și condimente. Am găsit o rețetă de drob de pui care merită încercată pe bucataras.ro.

Ingrediente pentru drobul de pui

Iată care sunt ingredientele pentru un drob de pui reușit:

  • 500 g inimi si pipote de pui
  • 3 foi de dafin
  • 1 lingurita boabe de piper
  • 1 lingurita boabe de coriandru
  • 500 g ficatei de pui
  • 1 lingurita cimbru uscat
  • 2 legaturi ceapa verde
  • 2 legaturi usturoi verde
  • 2 legaturi patrunjel
  • 2 legaturi marar
  • 50 g unt
  • 2 linguri ulei
  • sare si piper
  • 2 lingurite condimente pentru drob
  • 4 oua
  • 1 ou pentru pus deasupra

Drob de pui – mod de preparare

Inimile și pipotele de pui pentru drob se spală șo se pun la fiert, condimentându-se ci boabe de piper, coriandru și foi de dafin. Se spumează și se lasă la fiert aproximativ 40 de minute, după care se scurg și se lasă la răcit.

Părțile albe din ceapa și usturoiul verde se călesc, după care se adaugă ficățeii. Se adaugă sare și cimbru uscat și se lasă pe foc cam 10 minute, după care se scot și se lasă la răcit.

Codițele de ceapă și usturoi verde se toacă mărunt și se pun într-un castron în care se adaugă ficățeii, inimile și pipotele de pui, tocate și ele mărunt. Se pune verdeața, sarea, piperul și și patru ouă bătute bine. Se amestecă toată compoziția și se pune într-o tavă de cozonac tapetată cu hârtie de copt. Un ou se bate si se pune deasupra.

Drobul de pui astfel preparat se bagă la cuptor, încălzit la 180 de grade și se ține 30-40 de minute.

Se pune drobul la cuptor la 180 de grade C, pentru 30-40 de minute, pâna este rumenit și închegat bine.

Drob de pui tradițional de Paște – rețetă video Jamila

Dacă vă e mai ușor, am găsit o rețetă video de drob de pui de Paște, unde puteți urmări pas cu pas cum se face drobul – ingrediente, mod de preparare:

Drob de miel, rețeta lui Radu Anton Roman:

Pentru prepararea drobului de miel pentru masa de Paște, rețeta lui Radu Anton Roman este una care va asigura un preparat extrem de apreciat.

Iată ce ingrediente ai nevoie pentru drobul de miel, rețeta lui Radu Anton Roman:

  • 1 kg maruntaie de miel – ficat, inima, plamani, rinichi, splina
  • 2 cepe
  • 3 legaturi de ceapa verde
  • 150 g unt
  • 3 legaturi de usturoi verde
  • 6 oua mari (sau numai 2, daca nu puneti smantana)
  • 1 pahar de smantana Verdeata (marar, patrunjel)
  • sare, piper
  • 1 prapur de miel

Mod de preparare a drobului de miel, rețeta lui Radu Anton Roman:

Se spală prapurul folosit la drobul de miel și se lasă în apă rece. Se spală măruntaiele de mai multe ori, se opăresc scurt într-o apă clocotită. Se fierb în apă, cu un praf de sare, 30 minute de la primul clocot, iar după ce s-au răcit se toacă mărunt. Ceapa, și uscată, și verde, usturoiul, verdeața se toacă mărunt. Ceapa uscată se pune în unt la prăjit. Când s-a muiat, se adaugă tocătura și se lasă pe foc încă 5 minute; apoi se ia prăjeala de pe foc, se scurge bine de grăsime și se răcește.

Pentru drobul de miel, ouăle se bat cu sare și piper. Se amestecă toate, tocătura, ceapa rămasă, ouăle și smântana. Prapurul se scurge de apă, se întinde și se umple cu amestecul de mai sus. Se unge cât mai bine cu unt o tavă adâncă de cozonac, se potrivește drobul in formă asta și se pune la cuptor, la foc foarte mic, până se rumenește bine (maroniu deschis).

Drobul de miel se serveşte întreg, pe platou sau tăiat felii, însoţit neapărat de ceapă verde sau ridichi.

Drob de Paște – reteță vegetariană de drob de legume

Pentru cei care nu mănâncă pâine, am găsit rețetă de drob vegetarian de legume. Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru un drob vegetarian, numai bun de pus pe masa de Paște:

  • 2 vinete mari sau trei mai mici
  • 300 gr. ciuperci proaspete (Champignon)
  • 1 dovlecel
  • 1 legatura marar
  • 1 legatura patrunjel
  • 4 fire ceapa verde
  • 4 fire usturoi
  • 6 linguri gris
  • 5 oua
  • 2 lingurite ulei de masline
  • sare si piper dupa gust.

Mod de preparare – drob vegetarian de legume

Pentru început punem la fiert 2 litri apă cu un praf de sare. Se spală legumele și se taie cubulețe Când apa a dat în clocot opărim vinetele, apoi le lăsăm într-o sită la scurs. Când s-au racit cumplet, le stoarcem bine, bine pâna eliminăm toată apa. Intr-un bol amestecăm toate legumele și verdeața tocate marunt cu 4 din cele 5 ouă, gris, sare și piper.

Compoziția astfel pregătită pentru drob de legume se pune într-o tavă unsă cu ulei de masline și tapetată cu făină, deasupra turnându-se un ou bătut bine și puțin ulei. Tava se bagă la cuptor și se ține aproximativ 40 de minute. Aceasta rețetă de drob vegetarian de legume am găsit-o pe site-ul bucataras.ro.

Reteta tradițională de drob de miel, de drob de pui sau de drob vegetarian de legume trebuie păstrată în fiecare bucătărie și vă va scuti de emoții atunci când pregătiți masa de Paște.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro