Retrasă acum 9 ani, o cunoscută jurnalistă de știri revine în televiziune: „Nu pot să spun că am plecat vreodată”

Paula Rusu se întoarce în lumea televiziunii, scrie Paginademedia.
Paula Rusu se va alătura echipei Euronews România, după o pauză de nouă ani de tv. Ultima dată, Paula Rusu lucrase la România TV, iar anterior mai trecuse pe la Realitatea TV, Antena 3, TVR și PRO TV Târgu Mureș.
După plecarea din televiziune, Paula Rusu a condus în ultimii ani multe campanii in domeniul sănătăţii privind modificarea legislaţiei în beneficiul pacienţilor cu tuberculoză şi scrie pe teme de sănătate publică pe blogul personal, scrie Paginademedia.
„Nu pot să spun că am plecat vreodată de tot din presă. În ultimii 9 ani, de când nu am mai fost la pupitru, ne-am revăzut de nenumărate ori la TV vorbind despre proiecte importante din Sănătate, despre probleme şi soluţii, inclusiv la Euronews România.
Mă bucur sincer de această nouă experienţă profesională, în contextul global care ne cere, mai mult ca niciodată, să fim atenţi nu doar la strada noastră, ci la Europa noastră.
Despre Sănătate pot să vă spun că rămân acelaşi susţinător al drepturilor pacienţilor, implicată în proiectele de combatere a tuberculozei la nivel naţional şi nu numai, partener al informaţiilor corecte şi verificate.
Aşa că, uraţi-mi succes şi, dacă vreţi să ne revedem, căutaţi pe telecomanda dumneavoastră canalul Euronews România şi pe www.euronews.ro”, a declarat aceasta.