Sari direct la conținut

Reuters: Romania va fi avertizata in raportul pe justitie din iulie

HotNews.ro

Potrivit unor surse din Comisia Europeana, citate de Reuters, Romania ar putea primi in raportul de monitorizare din iulie un avertisment in ceea ce priveste intensificarea luptei anticoruptie. Experti ai Comisiei au venit la Bucuresti saptamina aceasta pentru evaluarea rezultatelor, iar semnalele primite nu au fost incurajatoare. Reuters relateaza ca exista o mare nemultumire la Comisie in ceea ce priveste rezultatele in combaterea coruptiei la nivel inalt, considerate inexistente. Bulgaria risca sa piarda fonduri UE din cauza incapacitatii de a reduce coruptia si crima organizata.

Executivul european va prezenta in iulie un raport in ceea ce priveste reformele in justitie si lupta impotriva coruptiei din Romania si Bulgaria. Desi rapoartele nu sint deocamdata finalizate, Reuters citeaza surse din Comisia Europeana care au dorit sa-si pastreze anonimatul din cauza „sensibilitatii evaluarii care este inca in curs”, si care sustin ca Romania va primi un avertisment, in timp ce Bulgaria va fi penalizata financiar, pierzind milioane de euro.

Este vorba despre nemultumirea Comisiei in ceea ce priveste rezultatele in combaterea coruptiei la nivel inalt din Romania, considerate inexistente, scrie Reuters. Analistii si diplomatii de la Bucuresti spun ca reformele anticoruptie nu au mers suficient de departe pentru a-i indeparta din functii pe politicienii corupti. Exista prea multi politicieni care au contacte cu grupuri puternice de interese, care se opun reformelor si isi potejeaza propriile practici.

Buletinele de vot pentru alegerile din 1 iunie abunda de politicieni patati de acuzatii de coruptie, iar eforturile procurorilor de a investiga abuzurile comise de fosti si actuali ministri s-au lovit de opozitia parlamentului, in timp ce anchetele treneaza. Ca exemplicare este oferit cazul fostului premier Adrian Nastase. Comisia, scrie Reuters, mai este ingrijorata si de noul proiect de Cod de Procedura Penala care, intrat in vigoare, ar obstructiona anchetele.

Avertismentul ce va fi lansat in raportul din iulie va viza exact stagnarea luptei anticoruptie. Reamintim ca expertii Comisiei au fost saptamina aceasta la Bucuresti pentru a evalua stadiul reformelor si ca surse au declarat pentru HotNews.ro ca s-ar putea decide continuarea pentru inca un an a mecanismului de monitorizare.

Cit priveste Bulgaria, aici lucrurile sint privite cu si mai mare ingrijorare, Comisia constantind esecul in combaterea coruptiei si a crimei organizate, scrie Reuters. Sofia risca sa piarda sute de milioane de euro sub forma de fonduri, inghetate deja, din cauza anchetelor de coruptie nefinalizate. In plus, Bulgaria va fi supravegheata mai strict in ce priveste cele aproximativ 11 miliarde de euro pe care ar trebui sa le primeasca pina in 2013.

Diferenta de perspectiva a Comisiei asupra Bulgariei si Romaniei provine si din atitudinea autoritatilor. „In Romania, cel putin vedem cooperare, in timp ce in Bulgaria nu vedem asa ceva, decit la premier care, in realitate, nu are putere”, a spus sursa citata de Reuters.

Romania si Bulgaria fac obiectul unei monitarizari speciale, din cauza ca nu au indeplinit in totalitate standardele UE in ceea ce priveste justitia, combaterea crimei organizate si a sistemului de plati pentru distribuirea fondurilor europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro