Sari direct la conținut

Revista TIME a anunțat cine este persoana anului 2023: „A adus bucurie într-o lume care avea nevoie disperată de ea"

HotNews.ro
Taylor Swift este persoana anului 2023, a anunțat revista TIME, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Taylor Swift este persoana anului 2023, a anunțat revista TIME, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Vedeta pop americană Taylor Swift, care a cucerit industria muzicală cu un turneu de succes fenomenal, a fost desemnată miercuri de revista Time drept Persoana Anului 2023, transmite AFP. Anul trecut, acest titlu a fost acordat președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„O mare parte din ceea ce a realizat (Taylor) Swift în 2023 este greu de măsurat (…) Ea s-a angajat să dea valoare visurilor, sentimentelor și experiențelor oamenilor, în special ale femeilor, care se simțeau neglijate și subevaluate”, a declarat editorul-șef al revistei, Sam Jacobs.

În vârstă de 33 de ani, cântăreața de muzică country a adăugat încă o distincție la o lungă listă de succese și recorduri, albumele sale sau relansările acestora ocupând frecvent primele locuri în topurile americane, cum este în prezent cazul piesei „1989 (Taylor’s Version)”, aflată pe primul loc în topul Billboard 200.

În ultimul an, ea s-a făcut cunoscută și prin criticile aduse gigantului Ticketmaster pentru problemele legate de vânzarea de bilete pentru turneul ei, „The Eras Tour”, ceea ce a făcut ca platforma, adesea criticată pentru poziția sa de monopol, să fie nevoită să dea explicații în fața Congresului american.

Pe fondul succesului fenomenal al turneului său, concertele au fost proiectate și în cinematografe, iar Taylor Swift a fost pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul în care a fost lansat filmul său.

Time subliniază că interpreta pieselor „Shake It Off” și „Cruel Summer” este „prima personalitate din domeniul artelor care este desemnată Persoana Anului pentru succesul său ca artist”.

Redactorul-șef al Time subliniază că această distincție revine adesea șefilor de stat sau titanilor din industrie, dar „Taylor Swift a găsit o modalitate de a transcende granițele și de a fi o sursă de lumină”.

„Pentru că și-a construit o lume proprie, dar a făcut loc pentru atât de mulți alții, pentru că a făcut din povestea ei o legendă globală, pentru că a adus bucurie într-o lume care avea nevoie disperată de ea, Taylor Swift este Persoana Anului 2023 pentru Time”, a mai scris Sam Jacobs.

Time publicase luni lista finaliștilor: alături de Taylor Swift, se află liderii rus și chinez Vladimir Putin și Xi Jinping, regele britanic Carol al III-lea, președintele Rezervei Federale americane Jerome Powell, dar și șeful OpenAI, Sam Altman, greviștii de la Hollywood, procurorii care l-au pus sub acuzare pe Donald Trump și… personajul Barbie, aflat în centrul unui succes de box-office din acest an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro