Revoltă a bolnavilor de cancer, după proiectul de lege inițiat de un senator. „Înseamnă moarte sigură”
Un proiect de lege depus recent de un senator POT prevede introducerea unei coplăți de 5% din valoarea serviciilor medicale decontate de CNAS pentru adulții bolnavi de cancer. Inițiativa legislativă este criticată dur de pacienți. „În nicio țară din Uniunea Europeană nu există coplată la tratamentul oncologic”, a transmis Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Proiectul de lege „privind drepturile, protecția și serviciile acodate pacientului oncologic în România”, inițiat de senatorul POT Gheorghe Vela, vine cu următoarele propuneri:
- „(1) Pacienţii oncologici adulţi beneficiază de acoperirea, din fonduri publice, a costurilor aferente pachetului de servicii oncologice prevăzut la art. 6, cu aplicarea coplăţii minime şi plafonate stabilite prin prezenta lege.
- (2) Coplata datorată de pacienţii oncologici adulţi reprezintă o contribuţie financiară de maximum 5% din valoarea serviciilor medicale decontate de CNAS, în condiţiile şi limitele stabilite prin prezenta lege şi prin normele metodologice.”
Într-un alt articol, proiectul prevede că bolnavii de cancer pot alege să achite coplata inclusiv în rate:
- „(1) Pacientul oncologic adult are dreptul de a achita coplata prevăzută la art. 16 în rate, fără dobândă şi fără penalităţi, în condiţiile şi temenele stabilite prin nomele metodologice de aplicare a prezentei legi.
- (2) Ratele se aprobă la cererea pacientului sau, după caz, a reprezentantului legal, fomulată anterior emiterii deciziei de stabilire a coplăţii, şi se gestionează de casa de asigurări de sănătate competentă, potrivit procedurii prevăzute prin nomele metodologice.”
La scurt timp, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cel mai mare ONG ce reprezintă drepturile pacienților oncologici din România, i-a solicitat public senatorului Gheorghe Vela, într-o scrisoare deschisă, „să informeze publicul, în mod transparent, cu privire la propunerea de introducere a coplății în pachetul de servicii oncologice”.
„Coplata la pacientul cu cancer înseamnă moarte sigură”, spune, într-un dialog cu HotNews, Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de cancer.
Senatorul nu a explicat de ce crede că e necesară această modificare
În scrisoarea deschisă, Asociația îi cere senatorului POT să clarifice public ce studii sau analize de impact au fundamentat introducerea coplății și cum este garantat accesul real la tratament pentru pacienții vulnerabili.
La rândul său, contactat de HotNews, senatorul Gheorghe Vela a promis că va oferi în scris, pentru public, „în termen de 24 de ore, 48 de ore sau 30 de zile” explicații despre motivele pentru care a considerat necesară introducerea coplății pentru pacienții oncologici.
Răspunsul parlamentarului POT nu a venit, până la momentul publicării acestui articol. În cazul în care îl vom primi, îl vom publica ulterior.
HotNews a consultat și expunerea de motive a proiectului de lege, însă nici din acest document nu reiese clar de ce este nevoie de introducerea coplății.
Tratamente de zeci de mii de euro lunar. „De unde să scoată pacientul 5% din acei bani?”
Bolnavii de cancer beneficiază, uneori, de tratamente decontate de mii sau zeci de mii de euro lunar, iar coplata de 5% din această sumă ar reprezenta o sumă pe care nu și-o pot permite, explică Cezar Irimia:
„Gândiți-vă la medicamentele care sunt foarte scumpe în oncologie – mai ales imunoterapia și nu numai – gândiți-vă ce înseamnă 5% coplată. În fiecare lună pot fi tratamente de 20.000 de euro, de 10.000 de euro sau de 50.000 de euro.”
„De unde să scoată pacientul cu cancer 5% din acei bani?”, se întreabă președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, el însuși pacient oncologic.
„Medicamentul meu costa 52.000 lei”
Pe pagina de Facebook a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, o pacientă a comentat că: „Dacă pe mine mă vor pune să platesc coplata la medicamentul administrat o data la 6 săptămani, voi renunța. Medicamentul meu costa 52.000 lei.”
„E inumană propunerea lor”, a scris o altă pacientă.
„Ce o fi fost în capul lor, nu știu. Dar cu siguranță nu vom lăsa lucrurile în acest fel”, spune și Cezar Irimia.
În plus, subliniază reprezentantul asociației de pacienți, „sunt situații în care bolnavii de cancer nu au acces la tratament: el nu este disponibil în țară sau statul român nu îl decontează. Noi am dat statul în judecată de mai multe ori pentru acces la terapii. Avem 1.400 de procese, câștigate în proporție de 98 – 99%.”
Cezar Irimia așteaptă acum ca senatorul POT „să ne răspundă, să ne spună clar cum s-a informat, ce analiză a stat la baza acestei legi și de ce s-a gândit la această coplată. Pentru că mi se pare strigător la cer. În nicio țară din Uniunea Europeană nu există coplată la tratamentul cancerului.”
La rândul său, după ce a fost depus proiectul de lege, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a scris vineri, într-o postare pe Facebook, că este „exclus” ca instituția pe care o conduce să susțină introducerea coplății pentru bolnavii de cancer.
„În oncologie, orice barieră în plus înseamnă întârziere. Orice întârziere poate însemna pierderea unei șanse. Responsabilitatea este a sistemului, nu a omului care primește un diagnostic greu”, consideră ministrul Sănătății.
