Sari direct la conținut

#Rezist a trolat festivalul iMapp Bucharest, cu mesajul "Jos PSD". Primăria Capitalei anunță plângere penală

HotNews.ro
Mesajul Jos PSD la festivalul iMapp, Foto: Cristina Filip
Mesajul Jos PSD la festivalul iMapp, Foto: Cristina Filip

Protestarul #Rezist Cristian Dide a proiectat sâmbătă seară, cu un laser, mesajul „Jos PSD” pe Palatul Parlamentului, chiar în timp ce pe această clădire rulau proiecții din cadrul festivalului internațional iMapp, organizat de Primăria Capitalei, relatează Mediafax.

„Am decis să postez acest mesaj cu laserul pentru că ne-am săturat de PSD și de atitudinea pe care acest partid o are față de cetățenii acestei țări. Nu le pasă de absolut nicio problemă de interes național. De exemplu, pesta porcină au gestionat-o foarte prost, de aceea avem foarte multe focare. Una peste alta, stăm foarte prost ca țară, nu avem servicii publice, nu avem spitale, iar ei sunt preocupați să-și scape penalii”, a declarat pentru Mediafax Cristian Dide, protestatarul #Rezist care a proiectat pe clădirea Parlamentului mesajul „Jos PSD”.

Dide mai spune că s-a folosit de festivalul iMapp pentru a-i îndemna pe cei prezenți în Piața Constituției să protesteze împotriva PSD.

Primăria Capitalei, prin CREART, a organizat sâmbătă seară festivalul iMapp, un show de videomapping 3D, cu proiecții pe Palatul Parlamentului.

Primăria Capitalei a anunțat că va face plângere penală împotriva celor care instigă în timpul festivalului.

„Organizatorul evenimentului, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, anunță public faptul că va face plângere penală împotriva tuturor celor care aleg să instige premediat la tulburarea liniștii publice în timpul unui concurs internațional de videomapping, la care participă echipe din 10 zece țări din întreaga lume”, au transmis sâmbătă reprezentanții Primăriei Capitalei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro