Sari direct la conținut

Rezultate alegeri locale 2024: PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

HotNews.ro
Vot alegeri 2024, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Vot alegeri 2024, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Datele parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente îl indică pe candidatul PSD la Primăria Bistriţa, Gabriel Lazany, drept câştigător al alegerilor locale de duminică, cu doar opt voturi în plus faţă de actualul edil, liberalul Ioan Turc, care este şi preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud.

Potrivit proceselor verbale încărcate pe site-ul AEP, Gabriel Lazany, care este manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a obţinut 15.497 de voturi, iar Ioan Turc – 15.489, scrie Agerpres.

Ioan Turc a devenit primar în urma alegerilor din 2020, după ce anterior municipiul fusese condus, timp de 12 ani, de un alt social-democrat, Ovidiu Creţu.

Pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa au fost cinci candidaţi: Ioan Turc – PNL, Gabriel Lazany – PSD, Călin Stan – ADU, Rodica Dobraniş – AUR şi Alexandru Toniuc – PNŢMM.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro