Rezultate finale Alba: Klaus Iohannis a castigat alegerile cu 69,59%. Victor Ponta – 30,40%
Candidatul ACL Klaus Iohannis a castigat alegerile prezidentiale in judetul Alba cu 69,59% din voturi, in timp ce Victor Ponta a fost votat de 30,40% din alegatori, arata rezultatele finale anuntate, luni, de Biroul Electoral Judetean (BEJ).
Potrivit BEJ Alba, citat de Mediafax, Klaus Iohannis a obtinut 143.898 de voturi, respectiv 69,59%, in timp ce contracandidatul sau, Victor Ponta, a fost votat de 62.875 de alegatori, reprezentand 30,40%.
In judet s-au prezentat la urne 208.719 de alegatori din cele 317.048 de persoane cu drept de vot inscrise pe listele electorale permanente, prezenta fiind de 65,83%.
De asemenea, 17.992 de persoane au votat in Alba pe liste suplimentare, iar 2.549 au solicitat urna mobila.
In urma numararii voturilor, 1.946 au fost declarate nule.
Anuntarea rezultatelor finale a fost intarziata in judetul Alba din cauza ca procesele-verbale au fost gresite de doua sectii de votare. Membrii birourilor electorale din Unirea si Scarisoara au fost trimisi inapoi in sectii pentru a reface procesele-verbale si au revenit la BEJ abia luni in jurul orei 11.00.
In primul tur al alegerilor, candidatul ACL, Klaus Iohannis, castiga in judetul Alba cu 52,57% din voturi, in timp ce Victor Ponta obtinea 27,43%.