Richard Gere îi atacă dur pe Donald Trump și Elon Musk: Un bătăuș, un gangster, înconjurat de clovni milionari

Actorul cunoscut pentru rolul din „Pretty Woman” a fost recompensat în weekend cu un premiu Goya pentru întreagă carieră, prilej cu care a deplâns situația din SUA, spunând că țara se află într-un „loc foarte întunecat”.
Richard Gere a profitat de platforma care i-a fost oferită în timpul celei de-a 39-a ceremonie de decernare a Premiilor Goya, echivalentul spaniol al Oscarurilor, pentru a spune ce părere are despre revenirea lui Donald Trump în Biroul Oval, potrivit BFM TV.
După ce a primit sâmbătă, 8 februarie, un premiu Goya onorific din partea lui Antonio Banderas, actorul în vârstă de 75 de ani, l-a criticat în termeni duri pe noul președinte american.
„Avem un bătăuș, un gangster, care este președintele Statelor Unite. Dar situația nu este doar în Statele Unite. Peste tot, autoritarismul preia controlul”, a declarat Richard Gere, văzut recent în filmul „Oh Canada” și cunoscut pentru apărarea cauzei refugiaților și a persoanelor fără adăpost.
Actorul, care locuiește în Spania de anul trecut, a primit un premiul Goya atât pentru „contribuția sa extraordinară la arta cinematografică, jucând în unele dintre cele mai emblematice filme din istoria cinematografiei”, cât și pentru „angajamentul social de care a dat dovadă în plan personal și profesional”.
„Din păcate, avem reprezentanți aleși care nu ne inspiră în modul în care am dori să fim inspirați”, a mai spus Richard Gere în timpul ceremoniei.
Vineri, la conferința de presă care a precedat ceremonia Goya, Richard Gere a făcut apel la „vigilență” în fața „căsătoriei obscure dintre bani și putere”.
Actorul a făcut o referire în special la rolul jucat de cel mai bogat om de pe planetă, Elon Musk, în administrația Trump.
Pentru actorul din Pretty Woman și Harvest of Heaven, „este iresponsabil și distructiv să ai milionari la cârmă în Statele Unite. Este un pericol pentru întreaga planetă”. „Clovnii milionari din jurul lui Trump sunt imaturi și narcisiști, o combinație mortală”, a rezumat Richard Gere în fața jurnaliștilor.