RO-ALERT de fenomene meteo extreme în București. Care sunt recomandările autorităților
Locuitorii din București și județul Ilfov au fost informați prin intermediul unui mesaj RO-Alert că, duminică, începând cu ora 15, „sunt prognozate fenomene meteo extreme, repetitive, inclusiv pe timpul nopții”.
O parte din carosabil s-a surpat în Chiajna, potrivit ISU. O mașină a rămas blocată, potrivit primelor informații.
Prefectul Bucureștiului, Mugur-Mihai Toader, a declarat duminică la Digi24 că în acest moment sunt pregătite aproximativ 500 de utilaje și peste 1.500 de oameni care pot acționa pentru situațiile de urgență ce pot apărea ca urmare a efectelor meteorologice.
Potrivit acestuia, la nivelul sectoarelor au fost activate echipele la nivel de permanență
„A fost activat centrul municipal de coordonare în sistem de permanență (…) Să fie monitorizate toate zone cu potențial pericol, la pasaje”, a declarat prefectul.
΄n contextul avertizării meteorologice cod portocaliu, valabilă până mâine la ora 10:00, ISU B-IF a emis în urmă cu scurt timp un mesaj prin sistemul RoAlert, pentru informarea și avertizarea populației, privind posibilitatea producerii unor fenomene extreme, precum și măsurile preventive”, a precizat ISUBIF.
Pompierii au și o serie de recomandări pentru cetăţeni:
- pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
- sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
- închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
- evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
- urmăriți informările periodice transmise de autorități;
Prognoza meteo pentru București
Ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice, vor cădea astăzi în București în a doua parte a zilei și noaptea, a anunțat Administația Națională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, duminică, vremea se va răci semnificativ și va deveni instabilă în București.. Cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp și posibil de peste 80 l/mp.
Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50…55 km/h.
Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.