Sari direct la conținut

Rogozin s-a intalnit cu Dodon la Chisinau si l-a invitat sa viziteze Rusia

HotNews.ro
Rogozin s-a intalnit cu Dodon la Chisinau si l-a invitat sa viziteze Rusia

Chiar daca nu a putut ajunge la ceremonia de investitura a noului presedinte al Republicii Moldova, vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, s-a intalnit cu presedintele moldovean Igor Dodon in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 3:00, si l-a invitat pe acesta sa viziteze Rusia, informeaza Unimedia.

Intrevederea a avut loc dupa miezul noptii. Discutiile au durat aproximativ o ora, dupa care cei doi au participat si la un briefing comun.

Dodon anunta pe o retea de socializare ca a discutat cu Rogozin, la ora 3 noaptea, despre perspectivele relansarii relatiilor economie moldo-ruse.

Totodata, noul presedinte a primit invitatia pentru vizita oficiala in Rusia. Aceasta este planificata pentru 17 ianuarie 2017. La Moscova, Igor Dodon se va intalni cu omologul sau rus Vladimir Putin.

Potrivit Unimedia, avionul cu care Dmitri Rogozin venea la Chisinau nu a putut ateriza din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Ulterior, Rogozin a anuntat pe o retea de socializare ca va ajunge la Chisinau imediat cum va fi vreme buna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro