România a îmbătrânit înainte să devină bogată. Trebuie să creșteți vârsta de pensionare, avertizează economistul-șef al BERD

Maria are 71 de ani și locuiește singură într-un apartament cu două camere din Focșani. Fiica ei e în Londra de zece ani, băiatul în Germania de opt. Îi sună în fiecare duminică. Uneori și miercurea. Nepoții vorbesc cu ea în română stricată, cu accent britanic și german. Vara trecută n-a venit nimeni în vizită. Maria e un personaj generic, dar e România în miniatură.

Institutul Național de Statistică a publicat anul trecut un număr care ar fi trebuit să îngrijoreze: Avem 130 de seniori la fiecare 100 de copii în România. Pentru prima dată în istoria țării, bunicii sunt mai mulți decât nepoții. Nu ca tendință. Ca realitate statistică, prezentă, măsurabilă, ireversibilă pe termen scurt.

„România și Bulgaria au îmbătrânit înainte să devină bogate. Vârsta mediană în anii 1950 în cele două țări era sub 20 de ani. Acum e de peste 40 de ani.

Cele două țări au îmbătrânit la fel de repede ca economiile avansate, dar au îmbătrânit la o treime din PIB-ul pe cap de locuitor. Am îmbătrânit înainte să devenim bogați. Mecanic, dacă, dacă forța dumneavoastră de muncă se micșorează mai repede decât populația, înseamnă că toată lumea primește o felie mai mică din plăcintă, corect? Deci, cu alte cuvinte, demografia erodează standardele de viață. După calculele mele, efectul pentru următorii 25 de ani este o reducere a creșterii PIB-ului pe cap de locuitor cu 0,4 puncte procentuale în fiecare an”, spune într-o rfecentă discuție cu HotNews Beata Javorcik, economist-șef la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 

Statele din Europa de Est, spune ea, „au îmbătrânit înainte să devină bogate.” Au parcurs același drum demografic ca Franța sau Germania, dar la o treime din PIB-ul pe cap de locuitor. Fără amortizoarele sociale ale Occidentului. Fără fondurile lor de rezervă și fără infrastructura de îngrijire a Vestului

Raportul de dependență demografică – câți copii și vârstnici sunt susținuți de fiecare 100 de adulți activi – a urcat la 56, față de 47 acum un deceniu. Fiecare lucrător activ cară pe umeri o povară demografică mai grea decât purta părintele lui la aceeași vârstă.

Soluțiile există. Niciuna nu e nedureroasă

Prima variantă e migrația. Teoretic, poți importa forță de muncă dar practic, ai nevoie de aproape un punct procentual din populația existentă în fiecare an – Javorcik recunoaște că e nefezabil politic. Sondajele din întreaga regiune arată că sprijinul pentru imigrație în masă a scăzut. Iar România abia a început să se obișnuiască cu livratorii asiatici de pe străzile Bucureștiului – un fenomen care, la scara necesară, ar trebui să fie de zeci de ori mai mare.

A doua variantă e inteligența artificială. Un impuls real de productivitate, recunoaște economistul șef al BERD. AI poate face ca un lucrător să producă mai mult. Nu poate face ca un lucrător inexistent să producă ceva.

Rămâne a treia variantă, cea mai dificilă politic: creșterea vârsta de pensionare. România are deja o vârstă legală de pensionare mai mică decât media țărilor avansate și o vârstă efectivă de pensionare chiar mai mică decât cea legală, mulțumită excepțiilor profesionale care s-au înmulțit de-a lungul deceniilor. Javorcik a evitat să propună o cifră țintă, spunând că ar fi contraproductiv. Propune în schimb o strategie de comunicare: „Vorbiți azi despre schimbări care vor avea loc peste un deceniu. Oamenii ar fi  mai dispuși să accepte.” E mai ușor să reformezi pensiile când consecințele sunt îndepărtate. Cu fiecare an care trece, sunt mai aproape – și electoratul care votează împotriva reformelor devine mai numeros.

Baby boomer-ii pensionari vor trăi mai mult, dar la o natalitate prea mică pentru a compensa creșterea numărului lor

Există și o dimensiune socială a acestor schimbări demografice despre care se vorbește și mai puțin: cine îi va îngriji toți acești bătrâni?

Charles Goodhart, fost economist la Banca Angliei, a scris în The Great Demographic Reversal despre cazurile seniorilor bolnavi de demență (care,  spre deosebire de cancer sau boli cardiovasculare, nu ucide rapid). Incapacitează. Nu există tratament eficient. Și – lucru esențial – e unul dintre puținele domenii în care robotica și inteligența artificială nu pot înlocui munca umană. Îngrijitul unui bătrân cu demență presupune empatie, răbdare, prezență fizică, intuiție. Calități pe care niciun algoritm nu le poate substitui.

Pe măsură ce rândurile vârstnicilor cresc, tot mai mulți salariați vor fi nevoiți să se ocupe de îngrijirea lor – într-un moment în care forța de muncă în ansamblu se micșorează. Cine va face asta? Și cu ce bani?, se întreabă  Goodhart. 

Ratele de fertilitate care au fost stabile în economiile avansate începând cu anii 1980, acum sunt în scădere, iar speranța de viață continuă să crească. Ca rezultat, baby boomer-ii pensionari vor trăi mai mult, dar la o natalitate insuficientă pentru a compensa creșterea numărului de seniori. 

Pe măsură ce rândurile bătrânilor cresc, va fi o nevoie tot mai mare de profesioniști relevanți, geriatri , neurologi și psihiatri . Sub rezerva constrângerilor fiscale și a altor cerințe de resurse concurente, nu ar trebui să existe nicio barieră, în principiu , în îndeplinirea unor astfel de nevoi în țările cu venituri mari, mai notează Goodhart. Dar va fi foarte dificil în țările cu venituri mici, conchide el.