Romania conteaza

Raportul extrem de dur al Comisiei Europene pe Justitie si vizita neasteptata la Bucuresti a ministrului britanic de Externe au insemnat pentru noua putere tot atitea dusuri reci. Ele au avut ca efect imediat decizia Parlamentului de a pastra cvorumul de 50%+1 la referendumul de demitere a lui Traian Basescu. Ca efecte pe termen lung, semnalele date mai inseamna ceva: ca Romania nu mai e de capul ei intr-o lume care a investit la Bucuresti atit economic, cit si geo-strategic.

Sa ne amintim de mineriada din 13-15 iunie 1990: reactia de condamnare a Occidentului a fost insotita de o izolare cvasitotala pentru ani buni. Izolarea politica si diplomatica a coincis cu absenta oricaror capitaluri straine. Pentru ele, Bucurestiul era un loc nefrecventabil. Romania a trebuit sa faca gestul simbolic al Reuniunii transpartinice de la Snagov pentru a reintra in dialog cu lumea buna.

Acum, datele problemei sint fundamental schimbate.

Romania e parte a UE, iar UE stie ca trebuie sa prezerve investitiile facute de capitalul european aici. Presiunea marilor grupuri de business asupra Bruxelles-ului exista, chiar daca ea se manifesta nevazut pentru ochii marelui public. UE mai stie ca trebuie sa lupte pentru prezervarea libertatilor fundamentale in Romania si pentru statul de drept. Daca nu reuseste sa faca asta, risca sa cada definitiv in deizoriu pe plan global, ca o constructie politica de sapun, incapabila sa-si tina in friu macar membrii sai, necum sa mai dea lectii de democratie in afara propriilor granite.

De asemenea, Romania e parte a unui proiect esential pentru UE in domeniul energetic: Nabucco. Nascut cu greu, cu impotriviri sau atitudini de non-combat chiar din partea unor state membre, Nabucco e o miza reala, palpabila, si o deviere a Bucurestiului de la linia comuna ar insemna condamnarea gazoductului ce mai taie din atuurile Rusiei in relatia cu UE. E de remarcat coincidenta ca suspendarea primilor trei oameni din stat a venit la mai putin de o sapamina dupa anuntul oficial privind Nabucco.

In fine, poate cel mai important element care tine Romania legata de Occident este scutul antiracheta. Optiunea pro-atlantista a Administratiei Basescu a fost rasplatita de SUA si NATO cu includerea in proiectul scutului, declarat recent la Summit-ul de la Chicago drept capacitate a NATO. Orice deviere de la proiectul Deveselu e inacceptabila pentru partenerii din Alianta Nord-Atlantica. Oricit de mult ii convine Rusiei mentinerea unei dezordini globale (generatoare de cresteri de pret la petrol, adica de fonduri suplimentare la propriul buget), exista bariere peste care nu se poate trece.

Spuneam intr-un articol anterior, chiar la inceputul crizei politice, ca Vestul tace profund in fata asalturilor asupra institutiilor, asa cum a tacut si in cazul Ungariei. Ultimele doua saptamini ne-au aratat insa o avalansa far precedent de reactii de condamnare, culminind cu raportul Comisiei Europene ce utilizeaza termeni de o duritate incredibila la adresa Puterii din Romania. Si vizita neanuntata (dar anticipata in cercurile politice) a ministrului britanic William Hague arata un semnal esential pe atit de ridiculizata axa Bucuresti-Londra- Washington: interesele NATO sint reale si majore.

Cedarea (fie ea si partiala, insotita de cresterea incredibila a numarului de ore de vot la referendum) din partea Puterii arata ca reactiile si presiunile externe au reusit sa miste ceva. Detaliile negocierilor de culise vor ramine mult timp necunoscute, dar e clar ca retorica nationalista, anti-occidentala a liderilor de la Bucuresti nu a intimidat partenerii externi. Cel mult i-a pus suplimentar in garda fata de intentiile actualei Puteri.

Ramine de vazut daca interesele enumerate mai sus ale Occidentului se vor multumi cu o aparenta repliere si o mimare a intoarcerii la regulile statului de drept, sau daca Vestul va presa pentru o restaurare totala si rapida a acestor reguli si institutii deja lovite. Evident ca in ecuatie intra si cetatenii romani, spre care se intoarce cu obstinatie Traian Basescu. Refuzul sau de a evita o confruntare in care arbitrii ii sint evident potrivnici e criticat deja acerb. Dar parasirea jocului ar fi o solutie? Recunosc ca nu am raspunsul corect.