Romania lor versus Romania noastra. Sa avem ce imprumuta de la copiii nostri

I.

A murit Regele – și a înviat Vadim.

E sentimentul – ba nu, e certitudinea obiectivă pe care o am de aseară încoace, din primele minute în care am început să mă uit, mai întâi meduzat, apoi deprimat, în cele din urmă revoltat, la scenele grotești din Parlament.

Pe fețele tuturor acestor pesediști care măcelăresc voioși legile Justiției (și, de un an încoace, absolut totul) circulă, ca la un bal mascat unde e admisă purtarea unei unice măști, figura lesne recognoscibilă a lui Vadim. Totul e vadimist în manifestarea lor:

– rânjetul malign;

– coprolalia;

– voluptatea insultei;

– confruntaționismul fizic;

– necesitatea, tot fizică, de a macula;

– anti-civilizația ca gesticulație perpetuă;

– (ca simptome derivate ale anti-civilizației) anti-europenismul, anti-americanismul, anti-justiția ca moduri de existență intelectuală;

– filo-totalitarismul ca opțiune politică și morală;

– (ca simptome derivate ale filo-totalitarismului) filo-putinismul, filo-orbanismul, filo-iliberalismul.

Sunt nouă trăsături care, luate la un loc, compun portretul îndeajuns de exact al lui Vadim. Le recunoști transmigrând pe fețele Sinistrei Armade a PSD, recombinându-se în varii chipuri, aproximând tot mai exact faciesul obsedant al tribunului.

Nu fac deloc exerciții de spiritism (sau, și mai rău, de literatură) în lucrurile pe care le spun. PSD s-a transformat, în cel mai obiect și mai concret mod cu putință, într-o organizație paramilitară de zombi ai lui Vadim Tudor. S-a fascizat sub ochii noștri, a spus cineva recent. Așa e. Însă nu de fascismul brun e vorba aici – ci de acela căcăniu, autohton, brevetat de Vadim. Însă la fel de nociv în manifestări, chiar dacă mai mizerabilist și mai pestilențial în gesticulație.

Așa încât mai exact e să spunem că PSD s-a peremizat. Vă amintiți cum promitea Vadim, în anul de grație 2000, că va guverna țara după ce va ieși președinte? Făcea turul televiziunilor și spunea că va închide granițele, va face justiție așa cum vrea și cum știe el și va guverna cu mitraliera. Vi se pare substanțial diferit ceea ce face PSD? E adevărat, în ceea ce privește guvernatul cu gloanțe, deocamdată au doar un deputat-mitralieră care se limitează, cu greu, ce-i drept, la amenințări. Dar bob cu bob se adună și vadimismul.

Vadim a pierdut alegerile în 2000. Dar le-a câștigat post-mortem, în 2016, cu o majoritate pe care nicicând n-o visase. Și își pune în practică programul politic cu încrâncenarea și precizia malefică pe care i le cunoaștem.

Zombii prin care își exercită Vadim Tudor viața lui post-mortem se numesc Dragnea (care a luat de la magister maximus Vadim hybrisul amoralismului absolut), Șerban Nicolae (coprolaliile lor seamănă ca două picături de rahat), Olguța Vasilescu & Gabriela Firea (țățismul lor malign e geamăn identic cu cel al tribunului), Iordache & Nicolicea (urăsc justiția cu aceeași colerică patimă ca și tribunul), Codrin Ștefănescu (bovarizează cultural la fel de ridicol ca și tribunul – chiar dacă mult mai agramat, ce-i drept), Cătălin Rădulescu (același cult al violenței și al mitralierei ca instrument de dialog) – și, în general, tot comandoul care votează legile anti-justiție în ritmul și cu voluptatea cu care numitul deputat ar trage cu mitraliera.

II.

Cam asta e fotografia situației la zi. Și e deprimantă, într-adevăr.

Au, s-ar zice, totul la îndemână pentru a captura România – și pentru a o zombifica peremist până în ultima informație de ADN.

Dar tot cred că nu vor reuși.

La sfârșitul lui ianuarie erau mai puternici decât sunt în realitate acum: aveau la îndemână o armă de distrugere față de care mitraliera legislativă a lui Iordache e o flintă ruginită – anume Ordonanțele de Urgență, de o rapiditate și o putere de distrugere net superioare; aveau avantajul surprizei – aproape nimeni nu bănuia violența și amploarea scenariului gândit de ei; aveau, în fine, pace dinspre presa și cancelariile occidentale.

Acum avem (noi, minoritatea asta căpoasă care nu vrem zombificarea României) armele noastre:

– în primul rând, o #Rezistență pe care am susținut-o și am perfecționat-o vreme de aproape un an de zile;

– secundo, cancelariile occidentale (din UE și SUA) edificate asupra intențiilor și practicilor PSD – și reactive vocal atunci când liniile roșii sunt în pericol;

– tertio, presa occidentală, de care de asemenea le pasă mult, chiar dacă nu vor să o arate;

– quarto, controlul prezidențial al legilor trimise spre validare – la care se adaugă și arma referendumului prezidențial pro-justiție.

Iar a cincea armă importantă pe care tocmai am căpătat-o e și ea foarte prețioasă – și se numește Opoziție. Avem în sfârșit, după ani întregi în care Puterea s-a lăfăit singură în sediile ei simbolice, o Opoziție: USR a reacționat admirabil, PNL ceva mai timid, însă împreună au reușit să oprească, deocamdată, un tăvălug care părea imbatabil. Avem, în sfârșit, o Opoziție inteligentă, activă, determinată, dispusă să facă gherilă atunci când trebuie, capabilă de lupte de uzură la care cei care au cedat primii au fost (surprinzător pentru rezistența lor în rău) pesediștii. Munca Opoziției ajută decisiv Strada – iar Strada se cade, la rândul ei, să o ajute decisiv.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro