România: O Republică în căutarea unui Preşedinte

Dominate de un sentiment al mediocrităţii, alegerile prezidenţiale din toamna lui 2024 nu par să fie un reper pe agenda conversaţiei publice din România, consideră Ioan Stanoimir, profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Dincolo de volumele care au fost publicate sau urmează să fie publicate, dincolo de chipurile de pe panouri, dincolo de recalculările de pensii nu se mai află nimic. Este ca şi cum scrutinul de peste câteva luni ar fi doar o formalitate.

Republica redusă la un aranjament de conjunctură

Ca niciodată parcă, în ultimele decenii, postura de preşedinte al republicii este irelevantă. Vidul intelectual care domină acest moment politic este semnul noilor vremuri: posteritatea lui Klaus Iohannis este extinderea, de neoprit, a dezangajării şi a demagogiei. Republica este redusă la un aranjament de conjunctură, insensibilă la tragediile şi crizele cu care  este contemporană.

Ceea ce mediocritatea agresivă ignoră este însăşi natura instituţiei şefului de stat. Semiprezidenţialismul  plasează pe alesul prin vot universal într-o  poziţie esenţială. Chiar dacă nu poate atinge anvergura de prerogative a omologului francez, preşedintele republicii este actorul fără de care politica externă, siguranţa naţională şi statul de drept nu pot fi imaginate. Inacţiunea sa conduce la paralizia statului. De conduita şi de viziunea sa depind gesturile şi direcţia României înseşi.

Căci preşedintele nu se poate confunda cu un premier ce face bilanţul contabil al deficitului bugetar. Misiunea sa îl situează într-un cu totul alt registru simbolic şi juridic. Şeful de stat nu este şi nu poate fi un agent imobiliar ce oferă case şi credite compatrioţilor săi, după cum nu poate fi doar personalitatea afabilă şi locvace ce apare la televiziune, ca într-un reality show.

Şi poate că nimic nu este mai neliniştitor acum decât această neînţelegere a profilului şi a aşteptărilor prezidenţiale. Mai mult decât oricare dintre actorii constituţionali, preşedintele se află în zona delicată a  deciziilor strategice. 

De ce căutarea unui Preşedinte nu poate fi niciodată o simplă operaţiune de casting mediatic

De la desemnarea unui candidat la poziţia de prim-ministru, la definirea politicii externe, opţiunile sale sunt esenţiale şi pot avea un efect decisiv, pe termen mediu şi lung. Primul magistrat al republicii nu poate  să-și delege atribuţiile şi responsabilităţile nimănui altcuiva. În clipele de criză, preşedintele este vocea care trebuie să se distingă cu claritate, spre a oferi un sentiment al stabilităţii.

De la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la Consiliul Suprem de Apărare a Țării, preşedintele se află în legătură cu o întreagă reţea de organisme. De la starea statului de  drept, la  direcţia politicii externe şi apărarea Constituţiei,  temele pe care este chemat să le administreze sunt vaste. Acţiunile sale nu sunt nicodată lipsite de semnificaţie. Participarea la o şedinţă de guvern este un act care se remarcă, invariabil.  Prezidarea CSM poate însemna ocazia de a transmite un mesaj legat de egalitatea constituţională şi de domnia legii.

Ales nu spre a guverna, ci spre a prezida, şeful de stat poartă pe umerii săi povara unei solitudini teribile.

Înconjurat de consilieri, plasat alături de guvern şi de  premier, şeful de stat este singur în momentele în care stările excepţionale sau ameninţările militare se conturează, neliniştitor. În toate aceste ocazii, şeful de stat nu  mai poate recurge la  gesticulaţia unui politician oarecare. Angajat partizan, de vreme ce nu se poate izola, preşedintele trebuie să accepte instalarea în logica de solemnitate şi de gravitate a  magistraturii sale.

Iată de ce căutarea unui Preşedinte nu poate fi niciodată o simplă operaţiune de casting mediatic.

Preşedintele republicii nu poate fi doar un corp locuit de discursuri abile. Şeful de stat trebuie să deţină un curaj aparte: tragedia din Ucraina defineşte o vecinătate  pe care nu o mai putem ignora.

Preşedintele Republicii trebuie să se afle în centrul conversaţiei instituţionale ce acordă un viitor democraţiei constituţionale. La distanţă egală de vorbăria goală şi de tăcerea irelevanţei, şeful de stat este obligat să îşi găsească un ton şi o conduită. Preşedintele interpretează Constituţia şi îşi trasează un drum: mediocritatea se poate dovedi fatală în circumstanţele marilor încercări.

Citește intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro.