Sari direct la conținut

Romania, tara unde internetul este mai accesibil decat apa curenta

HotNews.ro

Oltenia este regiunea din toate statele din Uniunea Europeana care are cel mai mic numar de locuinte cu WC in interior si, conform raportului Eurostat, dat publicitatii in ianuarie 2016, 38,1% din locuintele din Romania au WC in curte, in timp ce media europeana este 2,7%, scrie Business Magazin, citat de Mediafax.

Zona Sud-Vest Oltenia este regiunea „cu cea mai mare pondere a locuintelor cu toaleta in curte (55,4%)”, conform datelor de la nivelul anului 2011.Romanii traiesc in cele mai mici locuinte din UE (media e de 40 mp in Romania, fata de 90 mp, cat are, in medie, o locuinta din UE).

Potrivit unui alt studiu realizat de BRAT, accesul la utilitati este urmatorul: accesul la electricitate – 99%, accesul la conexiune la internet – 62%, in timp ce 45% dintre persoanele din mediul rural beneficiaza de conectarea la reteaua de apa curent sau canalizare, 36% au baie sau dus in interiorul locuintei si 28% au grup sanitar in interiorul locuintei.

Problema este ca in unele cazuri lipsa unui grup sanitar in interiorul locuintei nu apare doar in mediul rural. Zeci de familii de pe o strada din Oradea nu au nici retea de apa, nici canalizare, iar apa din fantanile sapate in curti nu poate fi folosita in gospodarii.

Dupa mai multe sesizari ale locuitorilor, primaria a promis ca situatia va fi rezolvata in urmatorii ani, noteaza Business Magazin.

Un alt exemplu este cartierul Stupini din Brasov, unde cei 6.000 de locuitori nu au acces la apa curenta. Doi constructori au fost schimbati in patru ani, dar reteaua de canalizare nu are nicio sansa sa fie gata mai devreme de cinci ani. Inainte de a deveni cartier al Brasovului, Stupini era doar un sat. Schimbarea de statut a atras dupa sine si o majorare a impozitelor. Satenii platesc acum taxe de oras, desi conditiile au ramas la fel.

Alti primari au prioritati diferite. In 2014 primarul comunei Izvoarele, din judetul Olt, a semnat un contract, in valoare de 65.000 de euro, de finantare pentru amenajarea unui parc, desi comuna nu este racordata la apa sau canalizare si nu are drumuri asfaltate. Ramanem in Olt pentru un alt exemplu de incompetenta. In comuna Cungrea locuitorii nu au apa curenta, nici canalizare si nici ulite asfaltate. Au, in schimb, sase parcuri, care au costat primaria 800.000 de lei, un teren sintetic de fotbal si palmieri din plastic, pentru infrumusetarea parcurilor.

Exista si cazuri fericite de comune care au reusit sa atraga finantari europene pentru modernizarea localitatii. Un exemplu este comuna Ciugud, judetul Alba, care are drumuri asfaltate, apa curenta sau iluminat stradal. Localitatea cu aproximativ 2.500 de locuitori a atras 16 milioane de euro de la Uniunea Europeana si a fost vizitata si de premierul Dacian Ciolos.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro