Sari direct la conținut

Romanii din Italia propun infiintarea unui Minister al Diasporei la Bucuresti

HotNews.ro

Propunere–soc din partea comunitatii romanesti din Italia la intalnirea cu Cristian David, ministrul de interne al Romaniei. Prezent in Italia cu ocazia Conferintei Europene cu privire la tigani, ministrul Cristian David, s-a intalnit cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Peninsula. In cadrul intalnirii, care a avut loc la Accademia di Romania, a fost adusa in discutie o propunere absolut inovatoare: infiintarea unui Minister al Diasporei in cadrul Guvernului de la Bucuresti.

Propunerea a venit din partea Partidului Romanilor din Italia iar ideea este sustinuta si de alti reprezentanti ai romanilor.

Giancarlo Germani: “Diaspora, o bogatie a Romaniei, nu o povara”

Giancarlo Germani, presedintele Partidului Romanilor din Italia, ne-a oferit mai multe detalii despre propunerea facuta: “Consideram ca un asemenea proiect trebuie sa constitue o prioritate a statului roman. Nu ar fi doar o modalitate de a valoriza diaspora, ci si o investitie utila Romaniei in viitor. Romanii din strainatate constitue o resursa economica si sociala importanta. In curand ei vor reprezenta si o resursa politica. Ma refer la diaspora din Uniunea Europeana. Diplomatia romaneasca ar putea avea, in viitor, un puternic aliat tocmai in romanii din strainatate. Astfel, minoritatile de romani ar face un excelent lobby pentru tara lor. Diaspora nu trebuie vazuta ca o povara, ci ca o bogatie a Romaniei!”

DRRP nu promoveaza o politica a diasporei reala si eficienta

In legatura cu deja existentul Departament pentru romanii de pretutindenti (DRRP) din cadrul Ministerului de Exerne, presedintele PIR precizeaza “ DRRP nu este de ajuns, distribuie bani pentru proiectele culturale, dar nu promoveaza o politica a diasporei reala si eficienta.”

Germani aduce ca exemplu puterea politica pe care o detin parlamentarii care reprezinta diaspora italienilor in strainatate: “ Italienii au, ca si Romania, o diaspora consistenta. In guvernul trecut au avut chiar si un reprezentant in Guvern, un ministru al italienilor din strainatate”.

Cat despre comunitatea de romani din Uniunea Europeana, Germani precizeaza: “Romanii ar putea fi un liant al latinitatii, mai ales ca sunt prezenti in mai toate tarile europene. Daca isi cer si isi exercita drepturile, ei ar putea sa aduca Romaniei 5-6 europarlamentari”.

Dumitru Ilinca: “Reprezentantul sa fie din randul diasporei”

Dumitru Ilinca, reprezentant al romanilor in cadrul formatiunii Nuovi Italiani-Partito Immigrati, ne-a declarat ca este de acord cu propunerea: “Infiintarea, in cadrul guvernului Romaniei, a unui Minister pentru Diaspora este o necesitate. Departamentul pentru romanii de pretutindeni, DRRP, functioneaza asa cum functioneaza. Trebuie ca, in Guvernul Romaniei, sa fie un loc ocupat de o persoana care a trait in strainatate! Altfel, orice Minister s-ar infiinta, nu ar fi nimic nou, daca nu e cineva care cunoaste problemele noastre, de aproape. E nevoie de cineva cu experienta, chiar persoane cu dubla cetatenie sau romani care au trecut prin experienta strainatatii. De exemplu, doar o persoana care a trait in Italia ar fi stiut sa propuna infiintarea sectiilor de votare, acolo unde era nevoie. Sau, cel putin, sa fi gasit o modalitate potrivita pentru a putea permite romanilor sa voteze. Nu e normal ca un conational sa faca 100 de km pentru a-si exercita dreptul de vot. Guvernul Romaniei, prin eventualul sau Minister al Diasporei, ar fi putut sa contacteze primariile din zonele unde sunt romani, pentru a-i ajuta sa voteze.”

Gheorghe Raica: “Sa fim uniti in sustinerea proiectelor de interes comun”

Gheorghe Raica, presedinte al Partidului European al Romanilor si consilier din partea Ligii Nordului in orasul Alessandria: “Trebuie de vazut in detaliu despre ce proiect s-a discutat. Daca este vorba de un interes comun al cetatenilor romani din Italia, atunci desigur, sunt de acord. Trebuie sa demonstram ca suntem o forta si din punct de vedere politic. Mai ales pentru Italia, unde comunitatea romaneasca este cea mai importanta. Romanii din Italia trebuie sa depaseasca un anumit complex de inferioritate. Ei sunt acum cetateni comunitari, deci indreptatiti sa se aseze la o masa rotunda pentru a decide chestiunile care ii privesc direct”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro