Skip to content
Sediul ROMATSA, Foto: Agerpres

Avertismentul Romatsa, după ce conturile au fost poprite în procesul cu Pfizer pentru vaccinurile anti-COVID / Apel către autorități

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a vorbit vineri despre poprirea care o vizează din cauza procesului dintre stat și Pfizer, în care România a fost obligată să achite un sold restant de 600 de milioane de euro către producătorul farmaceutic american, și a declarat pentru News.ro că „dispune pentru o perioadă limitată de resurse financiare care să asigure continuitatea activităţii operaţionale”.

ROMATSA, care deține monopolul asupra serviciilor de trafic aerian în România, este vizată de o poprire după ce Pfizer a apelat la un executor pentru a-și recupera prejudiciul de 600 de milioane de euro, pe care o instanță din Belgia a decis, în aprilie, că statul român trebuie să i-l plătească pentru nerespectarea unui contract privind vaccinuri anti-COVID-19.

Instituția poloneză omoloagă, PANSA, a anunțat vineri că este într-o situație similară, din cauza unui sold restant de 1,3 miliarde de euro pe care trebuie să îl achite Varșovia către Pfizer.

Situația „nu este sustenabilă”

„ROMATSA dispune pentru o perioadă limitată de resurse financiare care să asigure continuitatea activităţii operaţionale. Serviciile de navigaţie aeriană se desfăşoară normal, niciun zbor nefiind afectat până la această dată, iar cheltuielile critice de siguranţă şi salariile personalului operaţional sunt acoperite cu prioritate”, au declarat vineri reprezentanții ROMATSA pentru News.ro.

Regia a atras atenția că „această situaţie nu este sustenabilă pe termen nedefinit”.

„Tarifele de rută încasate prin intermediul Eurocontrol reprezintă principala sursă de venit a regiei (85% din total venituri), iar orizontul de funcţionare pe baza resurselor proprii este unul limitat, măsurabil în săptămâni, nici măcar luni — chiar în condiţiile măsurilor de conservare a lichidităţilor deja adoptate”, a adăugat ROMATSA.

ROMATSA, apel către autorități pentru „soluționarea cu celeritate a situației”

Controlorul românesc de trafic aerian a amintit că datoria către Pfizer, care a dus la poprire, nu îi aparține, ci „aceasta privește statul român”.

„Regia a sesizat formal autorităţile competente şi a demarat, prin avocaţi belgieni în calitate de intervenient, procedurile legale de contestare a măsurii în faţa instanţelor din Belgia. Soluţionarea cu celeritate a situaţiei, la nivelul autorităţilor statului, este esenţială pentru menţinerea neîntreruptă a serviciilor de navigaţie aeriană”, au mai declarat reprezentanții ROMATSA pentru News.ro.

Este a treia oară când ROMATSA se confruntă cu o situație de acest gen, prin intermediul mecanismului de colectare administrat de Eurocontrol. Astfel de precedente au mai existat în cauza fraţilor Viorel şi Ioan Micula contra statului român, în anii 2015 şi 2019.

Regia a precizat că, și de această dată, a apelat la serviciile casei de avocatură din Belgia care o asistase în cele două cazuri precedente, pentru a fi analizate opțiunile legale disponibile, inclusiv posibilitatea de a fi suspendată executarea măsurii dispuse de instanță.