Sari direct la conținut

România a deschis noi consulate la Chișinău, Madrid și Roma / Urmează Londra, Paris, Belfast și Salzburg / Lista consulatelor deschise

HotNews.ro
Bogdan Aurescu, Foto: AGERPRES
Bogdan Aurescu, Foto: AGERPRES

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a anunțat miercuri, în ședința de Guvern, că au fost înființate noi oficii consulare de carieră la Chișinău, la Madrid și la Roma.

„Putem informa că în acest an au fost operaționalizate Consulatele Generale de la Chișinău, de la Madrid și de la Roma; de asemenea, deja anul trecut Consulatul de la Melbourne a fost, și el, operaționalizat, iar în perioada următoare, și anume în luna august, se va operaționaliza Consulatul General de la Londra și cel de la Paris. De asemenea, în a doua parte a anului, Consulatul General de la Nantes și, respectiv, Biroul Consular de la Belfast, respectiv, Consulatul General de la Salzburg, până la finalul anului”, a anunțat Aurescu în ședința Guvernului.

Ministrul a mai spus că s-a organizat o misiune consulară itinerantă în Bangladesh, la Dhaka, care a acordat peste 5.400 de vize de muncă. De asemenea ministerul pregătește o misiune similară în Nepal, pentru că „Bangladesh, Nepal, India sunt sursele de forță de muncă străină cele mai importante”, a precizat Aurescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro