România a obținut o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică. Cine sunt premianții
Echipa României a obținut o medalie de aur, una de argint și două de bronz, precum și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj-Napoca, unde s-a clasat pe locul 33 din 110 țări participante.
Liderul echipei României, Cătălin Gherghe, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj-Napoca a fost una grea. ”Echipa României a obținut o medalie de aur, prin Ioan Andrei Nicolae, una de argint, prin Ciprian Mircea Bonciocat, și două de bronz, prin Edis Memiș și Mihnea Gabriel Doica, dar și două mențiuni de onoare, pentru ceilalți doi membri, Antonie Ciocan și Radu Alexandru Iacob. Rezultatul obținut este unul mulțumitor, iar medalia de aur este onorantă. Olimpiada nu a fost foarte simplă, a fost una grea, iar problemele nu au fost ușoare”, a spus Gherghe.
Potrivit acestuia, cu puțină șansă, România putea obține un rezultat mai bun, în condițiile în care medalia de argint a fost la un punct de medalia de aur, iar Antonie Ciocan, premiat cu mențiunea de onoare, a fost la un punct sub medalia de bronz.
România s-a clasat pe locul 33 din 110 țări participante. Olimpiada Internațională de Matematică se desfășoară în perioada 3 – 14 iulie la Cluj-Napoca.
Cine sunt premianții:
- Ioan-Andrei Nicolae, medalie de aur: elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București. Este medaliat cu argint la Balcaniada de Matematică din acest an
- Ciprian-Mircea Bonciocat, medalie de argint: elev la Colegiul „Tudor Vianu” din Bucureşti. Și el a obținut medalie de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică 2018, medalii de aur cu punctaje maxime la Balcaniadele din 2017 și 2016. În 2016, a luat argint la olimpiada internațională de matematică
- Edis Memiș, medalie de bronz – elev la Liceul Internațional de Informatică din Constanța. Este la prima sa participare la olimpiada internațională, după ce anul acesta a obținut punctajul maxim la Balcaniada de Matematică, transmite Ziua de Constanța
- Mihnea-Gabriel Doica, medalie de bronz: elev la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti; are o medalie de argint la ediția de anul trecut a Olimpiadei Internaționale de Matematică, și tot argint la Balcaniada de anul trecut
- Antonie Ciocan, mențiune de onoare: elev la Liceul Teoretic International de Informatica din Bucuresti, medaliat cu bronz la Balcaniada de anul trecut, a obținut aurul cu punctaj maxim la Balcaniada de Matematică pentru juniori în 2014
- Radu-Alexandru Iacob, mențiune de onoare: elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București