România are șanse să câștige titlul de Arborele European al anului 2020
România se află pe locul trei ca număr de voturi în acest moment, din cele 16 țări care au intrat în finala concursului Arborele European al Anului 2020, cu Bradul multisecular – paznicul Cibinului. Povestea arborelui de pe valea Cibinului a fost votată de 4.387. Rezultatele competiției vor fi publicate într-un cadru festiv, iar câștigătorul va fi premiat, pe data de 17 martie 2020, la Bruxelles.
În finala de anul acesta își dispută clasamentul 16 țări: Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Spania, Marea Britanie.
”De zece ani căutăm arbori cu cele mai interesante povești. Votarea se desfășoară de la 1 februarie până la 29 februarie 2020. În cursul votării, marcați întotdeauna doi candidați. În ultima săptămână (de la 23 la 29 februarie), votarea este secretă și pe site nu găsiți numărul curent de voturi”, arată site-ul Tree Of The Year.
Povestea bradului multisecular – paznicul Cibinului.
Legenda spune că, pe valea Cibinului, trăia un păstor care avea 10 oi. Într-o zi furtunoasă, păstorul a adăpostit oile sub coroana unui brad şi a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise, dar oile dispăruseră. Păstorul l-a rugat pe Dumnezeu, să-i găsească animalele pierdute. Adormind, a visat că bradul crescuse foarte înalt şi gros. Trezindu-se, visul deveni realitate. Tânărul se urcă în vârful bradului și văzu oile. Întors acasă, i-a povestit mamei miracolul, iar sătenii au hotărât să ocrotească bradul legendar.
Vezi aici arborii din finala concursului