România nu a ratat doar implementarea directivei UE privind produsele din plastic. Lungul șir de eșecuri ale autorităților în gestionarea deșeurilor și ce putem face acolo unde statul nu se descurcă
Ministerul Mediului din România a întârziat transpunerea în legislația națională a trei directive europene cu termen iulie 2020, pentru care România a intrat în procedura de infringement, susține într-un interviu pentru HotNews.ro Elena Rastei, expertă în economie circulară la „Zero Waste România”, filiala organizației „Zero Waste Europe”.
România (alături de alte patru țări din UE) a ratat implementarea directivei europene privind limitarea impactului unor produse din plastic care ar fi trebuit să aibă loc pe 3 iulie.
În timp ce ministrul Mediului a aruncat parțial vina în curtea Ministerului Economiei și cea a Ministerului Sănătății, România înregistrează un nou eșec într-un domeniu unde foarte stă foarte prost: gestionarea deșeurilor.
De ce nu reușim să intrăm în rândul țărilor civilizate în acest domeniu? Ce alte directive europene ar mai trebui implementate pentru a avea avea o țară mai curată? Ce putem face noi, românii, pentru a avea mai puține deșeuri de plastic în natură?
Am stat de vorbă despre toate aceste lucruri cu Elena Rastei, expertă în economie circulară la „Zero Waste România”, filiala organizației „Zero Waste Europe” în cadrul părții a doua a interviului „De ce este România murdară?” (Puteți afla mai multe despre Zero Waste Europe aici).
Începând cu 3 iulie 2021, statele membre ale UE ar fi trebuit să adopte măsuri care să asigure că produse de plastic precum farfurii de unică folosință, tacâmuri, paie, bețișoare de amestecat, suporturi de baloane și bețișoare de urechi nu mai pot fi vândute pe piața europeană. În ce măsură credeți că este pregătită România pentru aplicarea acestei directive?
Elena Rastei: În ceea ce privește legislația de mediu pentru gestionarea deșeurilor dar și a ratei de reciclare, România se află printre codașii Europei. Conform unui raport Rethink Plastic Alliance publicat in urma cu trei zile, cu privire la Directiva (UE) 2019/904 („Directiva de plastic”), România se afla alături de Bulgaria, Slovacia, Cehia și Polonia în grupul țărilor care nu au transpus directiva în legislația națională.
La polul opus, se afla state precum Irlanda, Franța, Estonia, Grecia, Suedia care nu doar ca s-au încadrat în termenul propus, dar în unele cazuri, au și depășit cerințele impuse de directiva EU.
Ministerul Mediului din România a întârziat transpunerea în legislația națională a trei directive europene cu termen iulie 2020, pentru care România a intrat în procedura de infringement.
De asemenea, a amânat, în unele cazuri ani întregi, aprobarea unor acte normative importante, precum cele care reglementează certificatele de origine pentru biomasa provenită din deșeurile municipale, normele tehnice privind utilizarea compostului, legislația privind deșeurile din construcții și desființări, la care Ministerul Mediului lucrează din 2010.
Să nu mai vorbim de faptul că principalele documente strategice în domeniul gestionarii deșeurilor, respectiv Strategia Națională și Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor au expirat din 2020.
Ministerul motivează în general că altcineva e vinovat pentru lipsa de promovare a actelor normative. Așa cum aflăm acum că Ministerul Economiei e vinovat pentru nepromovarea directivei privind plasticul de unică folosință.
Toate acestea în contextul în care conform HG de funcționare și organizare, Ministerul Mediului promovează și implementează politica cu privire la gestionarea deșeurilor, la nivel national , adică este instituția responsabilă.
În afară de responsabilitatea ministrului, probabil că atât timp cât conducerea Direcției Tehnice pentru Gestionarea Deșeurilor din Ministerul Mediului rămâne neschimbată, acest status quo va fi prelungit.
Practic, “pregătirea” ține în primul rând de voință, iar până acum România nu a arătat prea mare interes pentru reducerea sau reciclarea deșeurilor. Să ne amintim că reciclăm în jur de 11%, deși propria legea ne cerea să avem 50% până la final de 2020.
Din fericire avem și modele de bune practici, sub forma unor legi locale sau instrumente pentru evitarea greenwashing-ului precum sisteme de certificare zero waste pentru comunități, clădiri, festivaluri.
Acestea au fost adoptate voluntar, fără legătură directă cu directiva europeană. Astfel, mai multe primării, printre care Oradea, Sălacea și Roman, parte a rețelei internationale “Zero Waste Cities” au adoptat deja sau se afla în curs de a adopta legi locale (HCL-uri) privind interzicerea coroanelor și a altor ornamente din plastic pe teritoriul UAT-urilor, începând cu anul 2021.
Coroane din plastic incendiate în cimitirul din Salonta. FOTO via Elena Rastei
Două clădiri de birouri și două restaurante, aflate în curs de certificare Zero Waste – Amera Tower din Cluj Napoca, CUIB din Iași, The ARK și Ivan Pescar din București – au eliminat plasticul de unică folosință precum tacâmuri, paie, bețișoare de amestecat, pahare și farfurii de plastic de unică folosinta.
De asemenea, comunități precum Colina Nouă din Cluj si Giulia Ecovillage din Dâmbovița vor oferi ocupanților spații fără produse de plastic de unică folosință vizate de directiva europeană, aceasta fiind o cerință obligatorie în cadrul procesului de certificare Zero Waste.
Decideții trebuie să fie conștienți că nu pot evita implementarea măsurilor de interzicere a plasticului de unică folosință fără consecințe la nivel european precum amenzi foarte mari.
„Plasticul pare ieftin, dar de fapt este extrem de costisitor”
Cu ce vor fi înlocuite aceste produse? Trebuie să ne așteptăm să fie mai scumpe produsele care le vor înlocui pe cele din plastic?
Plasticul pare “ieftin”, dar este de fapt extrem de costisitor. Resursele naturale s-au folosit ca și cum ar fi infinite, iar nimeni nu a luat în calcul costul poluării. Doar 10% din plasticul pus pe piață ajunge să fie reciclat.
Restul ajunge să polueze: este incinerat, depozitat în gropi de gunoi, deversat în ape etc. Costul impactului indirect al deșeurilor din plastic, plus costul asociat cu emisiile de gaze cu efect de seră din producția de plastic este estimat la 40 miliarde USD anual.
Produsele vizate de directiva europeană pot fi înlocuite eficient. Spre exemplu, tacâmurile și farfuriile de plastic pot fi înlocuite cu tacâmuri și farfurii refolosibile din metal, ceramică, sticlă etc. Paiele din plastic pot fi înlocuite cu paie din inox, bambus.
În ceea ce privește recipientele pentru mâncare, fie clienții pot refolosi ambalajele proprii, cu costuri mai mici pe termen lung, fie mâncarea poate fi ambalată în materiale compostabile (din tărâțe, spre exemplu), care sunt într-adevăr mai scumpe la momentul de față, dar vorbim de un cost care se amortizează prin diminuarea costurilor de poluare.
Unde vedeți cele mai mari probleme în aplicarea acestei decizii? La cetățeni, agenți comerciali, autorități locale etc.
În general, cetățenii se obișnuiesc rapid, important este să aibă alternative. Nu doar pe cetățeni trebuie să fie presiunea în primul rând, ci pe comercianți și stat, care să ofere alternative.
E posibil acum să nu ai alternativă la plastic de unică folosință, spre exemplu să cumperi băutura care vine automat cu pai în ea. Realist vorbind însă, cetățenii trebuie să înceapă să conștientizeze impactul plasticului, cum să îl identifice și să devină în mod activ consumatori responsabili.
În educarea si conștientizare un rol important îl au autoritățile locale și centrale alături de producători. Companiile trebuie să încorporeze proiectarea ecologică a produselor, astfel încât produsele puse pe piață sa fie durabile, non-toxice și alternative reale la produsele de plastic de unică folosință.
În ceea ce privește transpunerea în România a deciziei privind plasticul de unică folosință, principala responsabilitate este – și e normal să fie așa – la Ministerul Mediului. Aplicarea este responsabilitatea companiilor.
Ce ar trebui să facă un cetățean dacă va găsi astfel de produse în magazine după data de 3 iulie?
La acest moment, singurul mod prin care un cetățean poate să acționeze este prin refuzul de a cumpăra produsele din plastic de unică folosință, vizate de Directiva UE: bețișoare de plastic, furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești, farfurii, paie pentru băuturi, agitatoare pentru băuturi, recipiente pentru alimente și băuturi de tip fast-food fabricate din polistiren expandat pentru consum imediat sau la pachet, pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora etc.
Din păcate, cetățenii nu vor putea face plângeri către autorități până la transpunerea directivei europene în legislația națională. Consumul responsabil rămâne tot în sarcina cetățeanului, care poate refuza anumite produse, poate reduce cantitatea de produse cumpărate, refolosi, repara, composta și separa deșeurile.
Și poate susține magazinele care implementează practici zero waste: cu produse la vrac, locale, fără ambalaje din plastic, cu posibilitate de a achiziționa produse în recipiente proprii, refolosibile. O perioada de tranzitie este necesara pentru adaptarea pieței la aceste schimbări.
„Poluarea cu peturi ar fi putut fi rezolvată în mare parte în România, dacă s-ar implementa sistemul de garanție returnare”
Ce se întâmplă cu celelalte produse din plastic, în special pet-urile de care sunt pline apele și văile din România?
În ceea ce privește plasticul deja aruncat ilegal in natura, acesta trebuie adunat. Însă astfel de acțiuni de curățenie nu sunt sustenabile întrucât tratează efectul, iar nu cauza.
Prin urmare e nevoie de coroborare cu alte soluții și măsuri pentru prevenirea poluării naturii cu plastic precum educație, monitorizare constantă și amenzi — desigur după ce este implementată infrastructură pentru colectare separată, după ce este asigurată în proporție de 100% activitatea serviciilor de salubritate, înființarea unor centre de minerit urban pentru deșeuri voluminoase, electronice, deșeuri din construcții și desființări, obiective de reducere a consumului și refolosire și implementarea sistemului garanție – returnare.
Poluarea cu peturi ar fi putut fi rezolvată în mare parte în România, dacă s-ar implementa sistemul de garanție returnare, despre care se discută la nivelul autorităților din 2016.
Noi îl împingem din 2013, fiindcă avantajele sunt majore. Sau dacă primăriile și operatorii de salubritate ar optimiza sistemul de colectare separată pentru o recuperare cât mai eficientă a plasticului reciclabil sau dacă companiile nu ar mai produce produse din plastic nereciclabil.
Dar nu totul se rezumă la stat și comercianți, inclusiv consumatorii pot avea un rol. În primul rând să reducă la maxim cumpărarea produselor ambalate în plastic care nu poate fi refolosit — spre exemplu să folosească filtre pentru apă în loc de a cumpăra sticle, să cumpere produse la vrac, să folosească recipienți refolosibili etc.
De multe ori acest tip de consum responsabil este mai economic și mai sănătos. Știm deja că băuturile din sticle de plastic pot fi contaminate cu microplastic, care poate afecta sănătatea în mai multe feluri.
Sistemul de garanție returnare (SGR) este o componenta a sistemului de răspundere extinsă a producătorului care nu a fost încă implementată în România. De ce este nevoie de acest sistem, cu ce ne ajută pe noi, cetățenii?
Sistemul garanție returnare a fost identificat de experți și numeroase studii ca fiind unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru prevenirea poluării cu plastic.
Un raport al Comisiei Europene spune că SGR are potențialul de reducere a gunoiului cu peste 80%, iar nivelurile de reciclare pentru ambalaje de băuturi pot atinge 90-98%.
Sunt exemple concrete în acest sens, Croația a implementat sistemul în 2015 și a ajuns la rate de colectare de 90% în primul an.
Prevenirea generării deșeurilor ne ajută pe toți prin mai puțină poluare, o viață mai sănătoasă și evitarea penalităților pe care România ar trebui să le plătească din banii noștri.
Există o opoziție a asociației retailerilor față de aplicarea acestui instrument. Cum credeți că trebuie făcută implementarea sistemului de garanție-returnare?
Noi, Zero Waste Romania, am transmis autorităților de-a lungul anilor adrese, petiții, ghiduri cu soluții cheie pentru o legiferare eficientă a sistemului garanție – returnare.
În 2020, ministrul Fechet a inclus numeroase din sugestiile noastre în proiectul de lege — un proiect apreciat de experți internaționali, fiindcă includea unele dintre cele mai bune practici din lume.
Din păcate, legea nu a fost trimisă spre aprobare la finele anului 2020, asa cum era planificat, iar noul ministru, domnul ministru Tanczos Barna a reluat procesul de consultare în urma presiunilor industriei.
Investițiile inițiale și le-ar recupera în timp, așa cum au făcut în alte state. Dar dacă pot amâna, este în interesul lor financiar pe termen scurt.
Mai mult, de menținerea stării actuale, profită numeroși actori care fac colectare și reciclare “pe hârtie”, în vreme ce deșeurile ajung arse pe câmpuri sau deversate în râuri, cu consecințe grave pentru sănătatea publică și mediul înconjurător. Implementarea sistemului trebuie realizată cat mai curand posibil și tinand cont de cele 12 elemente cheie din documentul de poziție comună detaliat aici.
„Croația a adoptat în 2015 sistemul de garanție-returnare și a ajuns la o rată de colectare de 90%”
În ce țări europene există acest sistem de garanție-returnare și care sunt formele cele mai eficiente care, eventual, ar putea fi aplicate și în România?
Numeroase state europene l-au implementat de ani de zile, cu rezultate foarte bune în primul an: în 2014 a fost adoptat de state precum Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Suedia, Olanda, unele cu rate de peste 90%, Croația l-a adoptat în anul 2015 și a ajuns la o rată de colectare în jur de 90%, Lituania în anul 2016 și tot așa.
Cu noua taxă pe plastic pentru ambalaje nereciclate aplicabilă de la 1 ianuarie anul curent, România ar putea economisi 40 de milioane EURO în fiecare an numai prin introducerea SGR pentru sticle de plastic de unică folosință.
Însă România trebuie să implementeze un sistem de garanție returnare și pentru ambalajele reutilizabile, nu doar pentru cele de unică folosință. Miza campaniei noastre nu este doar aceea de a avea un sistem garanție – returnare în orice formă sau condiții, ci de a avea un SGR eficient, centralizat, autofinanțat, autocontrolat și transparent.
Pentru a avea un sistem eficient este important să fie păstrate penalitățile și cel puțin țintele de colectare agreate în dezbaterea publică de la finele anului 2020: 65% pentru primul an, 75% pentru sticlă și 80% pentru plastic și metal în anul 2, 85% pentru sticlă și 90% pentru plastic și metal în anul 3.
Raportarea per unitate, nu per volum sau greutate a recipientelor de băuturi puse pe piață și colectate în cadrul SGR, deoarece experiența din alte țări arată că doar în acest mod se vor putea evita tentativele de fraudare ale sistemului, precum contorizarea lichidelor rămase în recipiente.
Sistemul garanție-returnare este implementarea integrală a Responsabilității Extinse a Producătorilor (EPR) în cadrul căreia, unitatea de ambalaj în sine face obiectul raportării.
Ce ar trebui să știe cetățenii care se tem că astfel prețurile unor produse vor crește?
Că presiunea nu a fost pusă pe cetățeni în statele care au implementat acest sistem. Cetățenii plătesc o garanție de 50 de bani, care le este returnată când duc recipientul înapoi.
Această garanție nu este o taxă. Taxa reprezintă o plată făcută statului, în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. Garanția pe care consumatorul o lasă temporar la magazin, poate reveni înapoi în portofelul său.
INTERVIURILE HotNews.ro