Sari direct la conținut

Românii au virat 16,9 miliarde de euro la Pilonul II de pensii în 15 ani: Care ar fi câștigul net în prezent și ce plăți s-au făcut

HotNews.ro
Peste 8 milioane de plicuri verzi vor ajunge la participanții care contribuie la fondurile de pensii private, Foto: APAPR
Peste 8 milioane de plicuri verzi vor ajunge la participanții care contribuie la fondurile de pensii private, Foto: APAPR

Românii au virat 16,9 miliarde de euro la Pilonul II de pensii administrate privat în 15 ani de funcționare a acestui sistem, iar câștigul net obținut pentru aceștia de fondurile de pensii, după scăderea comisioanelor de administrare, este în prezent de 5 miliarde de euro, a anunțat marți APAPR, asociația care reprezintă fondurile administrate privat din România.

În luna mai din acest an, Pilonul II de pensii obligatorii administrate privat a ajuns la 15 ani de funcționare (20 mai 2008-22 mai 2023), perioadă în care fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la un număr total de peste 8 milioane de participanți, în timp ce activele nete aflate în administrare au depășit 107,7 miliarde lei (cca. 21,6 miliarde de euro), un maxim istoric pentru sistem, spune Asociația.

Peste 100.000 de români au încasat peste 1,4 miliarde de lei

Pilonul II a colectat în acești 15 ani contribuții brute totale în valoare de 84,2 miliarde de lei (16,9 miliarde euro) și a realizat plăți totale în valoare de peste 1,4 miliarde de lei către un număr total de cca. 108.000 de beneficiari (participanți și moștenitori).

De la lansarea sistemului și până în prezent, randamentul mediu anualizat al fondurilor de Pilon II a fost de 7,41%, comparativ cu o rată medie anuală a inflației de 4,38% pentru aceeași perioadă.

În termeni monetari, câștigul total realizat de fondurile de pensii în beneficiul românilor, net de toate comisioanele, este de 24,85 de miliarde de lei (5 miliarde de euro).

  • „La 15 ani de la lansarea pensiilor private obligatorii, în 2023 vedem dovezile rezilienței sistemului. Pe de o parte avem recuperarea în totalitate a scăderilor din 2022 cauzate de evoluțiile negative ale titlurilor de stat și burselor, iar pe de altă parte, o accelerare semnificativă a plăților în primul trimestru al acestui an, care sunt cu 58% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.”, a precizat Mihai Bobocea, purtătorul de cuvânt al APAPR.

În prezent, Pilonul II a ajuns la cel mai redus nivel de comisioane din întregul sau istoric, extrem de competitiv inclusiv prin comparație cu sistemele similare.

În 2022, nivelul mediu anual de comisionare la nivelul întregului sistem a fost de 0,36% din activul mediu anual, indice de cost calculat conform practicilor internaționale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro