Românii se întorc din minivacanță. Aglomerație pe Valea Prahovei. Rute alternative pentru cei care se întorc de la munte și de la mare
Centrul Infotrafic al Poliției Române anunţă că este deja aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi între localităţile Comarnic şi Breaza.
Conform Infotrafic, polițiștii intervin pentru fluidizarea traficului în toate stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și pe celelalte artere rutiere importante la nivel național.
În condițiile în care valorile de trafic vor crește și mai mult pe parcursul zilei, Infotrafic recomandă:
- Creșterea distanței de siguranță între vehicule
- Evitarea depășirilor riscante, a coloanelor de autovehicule;
- Planificarea cu atenție a traseului de parcurs și folosirea unor rute alternative;
- Manifestarea respectului față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției;
- Pe autostrăzi, acordarea priorității la ieşirea din spaţiile de servicii, punerea în funcțiune a luminilor de avarie la încheierea unei coloane care oprește sau încetinește brusc.
- Nu circulați și nu opriți pe banda de urgență în mod nejustificat!
Pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
- București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov;
- București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.
Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București, polițiștii le recomandă celor care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:
- DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
- A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;
- DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).