Rubio merge luni în Israel, în timp ce planează amenințarea unor lovituri contra Iranului. Niciun jurnalist acreditat nu-l va însoți
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va deplasa luni în Israel pentru o vizită fulger axată pe Iran, în timp ce Statele Unite mențin în continuare amenințarea unei intervenții militare împotriva Teheranului, scrie AFP.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat al SUA a precizat că secretarul de stat Marco Rubio se va afla, în perioada 2-3 martie, în Israel, unde va purta discuţii privind Iranul. El urmează să discute şi despre alte priorităţi regionale, inclusiv Libanul şi planul de pace al preşedintelui american Donald Trump pentru Gaza.
Anunțul vine în contextul în care Statele Unite au mobilizat o importantă forţă militară în regiune pe fondul tensiunilor în creștere cu Iranul.
Programată iniţial pentru sâmbătă, potrivit unui oficial american, vizita secretarului de stat al SUA a fost amânată pentru luni.
Totodată, această deplasare va avea și un aspect mai puțin obișnuit: niciun jurnalist acreditat la Departamentul de Stat nu va putea să-l însoţească pe Marco Rubio în această călătorie.
Dylan Johnson, secretarul de stat adjunct pentru afaceri publice globale, a scris pe X că vizita lui Rubio va avea loc în continuare, în pofida faptului că SUA au cerut ca personalul neesențial și membrii de familie ai celor aflați la post în Israel să părăsească țara.
Vineri, Statele Unite au recomandat personalului neesenţial de la ambasada sa din Ierusalim să părăsească Israelul.
China și-a sfătuit cetăţenii săi să părăsească Iranul „cât mai curând posibil”, invocând o „creştere accentuată a riscurilor de securitate”.
La fel şi Marea Britanie, care a cerut personalului său diplomatic să părăsească Iranul.