Sari direct la conținut

Rusia a blocat rezoluţia ONU privind prelungirea sancţiunilor contra Mali

HotNews.ro
Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Eskinder Debebe/UN Photo / Xinhua News / Profimedia
Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Eskinder Debebe/UN Photo / Xinhua News / Profimedia

Rusia, aliat al Mali, şi-a exprimat miercuri dreptul de veto în privinţa rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU ce viza prelungirea sancţiunilor împotriva celor care ameninţă pacea în această ţară africană, sancţiuni pe care junta de la Bamako le dorea ridicate, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Rezoluţia care prevedea prelungirea cu un an al regimului de sancţiuni instituit în 2017 împotriva persoanelor care pun în pericol acordul de pace din 2015 şi mandatul comitetului de experţi responsabil cu monitorizarea acestora a primit 13 voturi favorabile, un vot împotrivă din partea Rusiei, în timp ce China s-a abţinut.

Rusia era de acord cu prelungirea sancţiunilor, doar pentru o ultimă oară, dar, mai ales, dorea să dizolve comitetul de experţi a cărui obiectivitate o contestă alături de Bamako. Rezoluţia sa în acest sens a fost respinsă, cu un vot pentru, unul împotrivă şi 13 abţineri.

Cel mai recent raport al comitetului de experţi, publicat săptămâna trecută, a evidenţiat în special violenţele împotriva femeilor comise într-un „mod sistematic şi organizat” de către forţele armate maliene şi „partenerii lor străini de securitate”, presupuşi a fi membri ai grupului rus de mercenari Wagner.

Regimul de sancţiuni (îngheţarea activelor sau interdicţia de călătorie) viza opt persoane, în special lideri ai grupurilor semnatare ale acordului de pace din 2015, acuzaţi că l-au pus în pericol. Aceste sancţiuni au fost cerute de guvernul malian de la acea vreme, dar junta aflată astăzi la putere cere ridicarea lor.

„Motivul din spatele cererii maliene de a înfiinţa acest mecanism a încetat să mai existe”, a asigurat ministrul malian al afacerilor externe, Abdoulaye Diop, la mijlocul lunii august, într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate în care afirma că luptele între mişcările semnatare s-au încheiat.

Însă, în ultimul său raport, comitetul de experţi a remarcat „paralizia” aplicării acordului de pace din 2015. Subliniind „tensiunile în creştere” între grupurile semnatare ale acordului, comitetul îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu informaţiile potrivit cărora unele dintre aceste grupuri se înarmează în faţa a ceea ce percep ca fiind ameninţări din partea forţelor armate maliene. Îngrijorările experţilor sunt întărite de retragerea hotărâtă a misiunii ONU de menţinere a păcii în Mali (MINUSMA), cerută de Bamako.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro