Sari direct la conținut

Rusia a cerut Wikipedia să șteargă o pagină despre războiul din Ucraina

HotNews.ro
Wikipedia, Foto: PictoKraft / Alamy / Profimedia Images
Wikipedia, Foto: PictoKraft / Alamy / Profimedia Images

Rusia a cerut Wikipedia să șteargă o pagină despre războiul din Ucraina pe care parchetul de la Moscova îl consideră fals, anunță agenția Interfax.

„Pe baza cererii emise de biroul Procurorului General pe 1 martie, Roskomnadzor a trimis o notificare managementului antemenționatei surse de pe internet cu privire la nevoia de a șterge informația falsă legată de operațiunea militară specială din Ucraina”, notează autoritatea rusă de monitorizare a presei într-un comunicat.

Roskomnadzor afirmă că Wikipedia folosește „conținut fals” cu scopul dezinformării utilizatorilor din Rusia și că enciclopedia online poate fi amendată cu până la 4 milioane de ruble (în jur de 37.000 de dolari) dacă nu se conformează solicitării.

Rusia a amenințat că va interzice Wikipedia

În urmă cu o zi Roskomnadzor a amenințat că va interzice Wikipedia în toată țara pentru articolul „Invazia rusă a Ucrainei în 2022”.

Agenția a acuzat Wikipedia că a „diseminat ilegal informații” despre armata rusă, victimele civile ucrainene și operațiunile bancare.

Amintim de asemenea că presa rusă în proporție covârșitoare nu folosește cuvântul „război” pentru a descrie conflictul din Ucraina, ci cel de „operațiune militară specială” indicat de la Kremlin.

Rusia a blocat marți și două dintre ultimele canale mass-media independente rămase în țară, postul de radio Ecoul Moscovei și televiziunea Drozhd, pentru ”răspândirea deliberată a informațiilor false” despre invazia Ucrainei de către Moscova.

Roskomnadzor a anunțat de asemenea vinerea trecută că a limitat accesul la Facebookîn Rusia pe motiv că ar cenzura presa rusă.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro