Rusia a dezvoltat un avion militar hipersonic eficient contra sistemului antibalistic NATO – presa rusa
Rusia a dezvoltat un avion militar hipersonic care va fi cel mai bun instrument de contracarare a sistemelor antiracheta instalate de NATO in Romania, Polonia si in alte tari europene, anunta surse citate de presa rusa, potrivit Mediafax.
Avionul hipersonic – prezentat in presa sub denumirea „Obiectul 4.202” – a fost testat in ultimii ani ani si poate evita orice sistem antiracheta. Ultimele teste au avut loc recent la cosmodromul Baikonur si in regiunea Orenburg, in Kazahstan.
„Daca Rusia se va dota cu avionul cunoscut sub numele „Obiectul 4.202″, care poate efectua la viteze supersonice manevre pe traiectorii transversale si verticale, vom invinge, in mod garantat, orice sistem antiracheta imaginabil”, a declarat un oficial militar rus citat de site-ul agentiei Sputnik.
Potrivit altui specialist, dezvoltarea avionului hipersonic este doar o etapa intermediara inaintea construirii unui nou tip de racheta intercontinentala.
Avionul „Obiect 4.202” a fost prezentat deja specialistilor in cadrul unui forum militar privat desfasurat in iunie in Kubinka, in regiunea Moscova.
Rusia va incepe sa testeze, in urmatorii doi ani, un nou tip de racheta intercontinentala, Sarmat, in contextul preocuparilor privind sistemele antibalistice dezvoltate de Statele Unite si NATO, a anuntat marti Igor Denisov, un oficial militar rus. Noul tip de racheta balistica Sarmat va putea fi dotata cu focoase avand capacitatea de zece tone. Sarmat ar urma sa inlocuiasca racheta strategica R-36M2 Voievoda (SS-18, conform terminologiei NATO). Planurile de construire a rachetei intercontinentale sunt in ultima etapa, dupa care vor urma testele.
Armata rusa este preocupata de instalarea sistemelor NATO antiracheta in Romania, Polonia si in alte tari europene, urmand sa ia masuri pentru contracararea acestor amenintari, avertiza marti colonelul Oleg Pusni, directorul Institutului de cercetare al Ministerului rus al Apararii. „Aceste rachete ar urma sa fie instalate in Polonia si Romania inainte de anul 2018. Observam ca Statele Unite creeaza noi sisteme antiracheta. Da, credem ca vor aparea noi sisteme de tip SM-3 care vor fi o amenintare pentru Rusia. Testele efectuate anul acesta cu sisteme SM-3 au generat preocupare”, a declarat Pusni, potrivit agentiei Sputnik. Potrivit oficialului militar rus, Statele Unite ar intentiona sa modernizeze aproximativ 50 de nave militare pentru a le folosi la extinderea sistemului antibalistic. „Pana in anul 2020, ne asteptam ca 48-49 de nave militare americane sa fie modernizate, pentru a fi folosite la sistemul antibalistic. Americanii au anuntat clar aceste planuri”, a subliniat Pusni. „Vom lua masuri tehnice adecvate impotriva acestor amenintari. Suntem convinsi ca putem gasi un raspuns adecvat”, a adaugat oficialul rus.
Rusia a cerut saptamana trecuta Statelor Unite si Aliantei Nord-Atlantice sa renunte la extinderea sistemului antiracheta, in contextul acordului marilor puteri cu Iranul. Acordul nuclear cu Iranul nu elimina amenintarea balistica, a raspuns un reprezentant al Aliantei Nord-Atlantice, precizand ca planul sistemului antiracheta va fi implementat si explicand ca elementele antibalistice din Romania si Polonia nu sunt indreptate impotriva Rusiei.