Sari direct la conținut

Rusia a început să transfere arme nucleare în Belarus, spune Lukașenko

HotNews.ro
Aleksandr Lukaşenko, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Aleksandr Lukaşenko, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat joi că Rusia a început să transfere arme nucleare în țara sa, confirmând desfășurarea anunțată de Vladimir Putin în martie, potrivit AFP.

Rusia nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

„Transferul de focoase nucleare a început deja”, a declarat Lukașenko, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist rus într-o înregistrare video difuzată de canalul neoficial de Telegram al președinției belaruse, Pul Pervogo.

Lukașenko, care se afla joi la Moscova pentru un summit regional, nu a putut spune dacă armele în cauză se află deja în țara sa.

„Când mă voi întoarce voi vedea”, a declarat liderul belarus și principalul aliat al Rusiei.

Lukașenko a explicat că Putin i-a spus cu o zi înainte că a semnat decretul care permite transferul.

Președintele rus a anunțat la 25 martie că Moscova va desfășura arme nucleare „tactice” pe teritoriul Belarusului, țară aflată la granița Uniunii Europene, alimentând temerile privind o escaladare a conflictului din Ucraina.

Anunțul a atras critici din partea comunității internaționale, în special în Occident, mai ales că liderul rus a evocat încă de la începutul asaltului său asupra vecinului său ucrainean, în februarie 2022, posibilitatea de a utiliza arme nucleare.

Joi, opozanta în exil Svetalana Tihanovskaia a denunțat acest lucru drept o amenințare la adresa întregului continent european.

„Nu pune în pericol doar viețile belarușilor, ci creează o nouă amenințare pentru Ucraina, pentru întreaga Europă”, a scris Svetlana Tikhanovskaia pe Twitter.

„Când vine vorba de arme nucleare tactice, majoritatea sunt la fel de puternice ca cea care a ucis 140.000 de oameni la Hiroshima”, a adăugat ea.

Așa-numitele arme nucleare „tactice” pot provoca pagube imense, dar raza lor de distrugere este mai limitată decât cea a armelor nucleare „strategice”.

La începutul lunii aprilie, Rusia a indicat că a început să antreneze armata belarusă în utilizarea armelor nucleare „tactice”.

De asemenea, Putin a mai spus în trecut că zece avioane au fost deja echipate în Belarus pentru utilizarea unor astfel de arme și că un depozit special va fi finalizat până la 1 iulie.

Belarus nu este implicat direct pe teren în Ucraina, dar și-a împrumutat teritoriul armatei ruse pentru ca aceasta să poată lansa asaltul în februarie 2022.

___

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro